About UsNewsGood practiceResearchPoliciesOpportunitiesMediaGallery

Primăriile gorjene duc lipsă de asistenţi sociali profesionişti

Data: 19.05.2017

Doar zece primării din Gorj au angajați pe posturile de asistenți sociali persoane licenţiate în acest domeniu. Multe administraţii publice au încadrat pe acest post ingineri, juriști sau medici. Reprezentanții Colegiului Național al Asistnților Sociali din România (CNASR) a avut joi, 18 mai, o întâlnire cu primarii și viceprimarii din Gorj, la Târgu Jiu, unde le-a explicat importanța pe care o au asistenții sociali într-o comunitate, dar și de ce este nevoie ca aceștia să aibă studiile necesare în domeniu.

Reprezentanții CNASR au venit la Târgu Jiu „pentru a ridica Gorjul în picioare pentru asistența socială”, declara Doru Buzducea, decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București și președintele al colegiului la nivel național. Primarii și viceprimarii au fost invitați să ia parte la un seminar unde li s-a transmis să angajeze asistenți sociali licențiați. „Din păcate, și în Gorj se preferă angajarea persoanelor cu atribuții în asistență socială, persoane cu meserii respectabile: ingineri, medici, juriști, și altele, însă nu asistenți sociali pregătiți și echipați cu competențe pentru a rezolva persoanele sociale de la nivel comunitar. (...) Sunt peste 80 de asistenți sociali în Gorj care au aviz de exercitare a profesiei de asistent social. Din păcate, doar zece primării au angajați asistenți sociali cu studii superioare”, a declarat Doru Buzducea.

Prezent la eveniment a fost și primarul din Bălești, Mădălin Ungureanu, care a explicat că la primărie este un asistent social cu studii în acest domeniu. La Cîlnic însă, postul este ocupat de un jurist. Primarul Dumitru Vulpe a explicat că la concursul pe post nu s-a înscris nicio persoană cu studii în domeniu, iar legea permite primăriilor să angajeze și personal cu alte studii pe astfel de posturi. „Am angajat o persoană care are o școală postliceală privind asistența socială, nu este cu studii superioare de specialitate Este jurist de profesie. Vom căuta ca persoanele care sunt desemnate să facă acest lucru din compartimentul de asistență socială să se specializeze, să facă studii conform cerințelor”, a spus primarul din Cîlnic.

Reprezentanții CNASR, Sucursala Gorj, au spus de ce este nevoie ca asistenții sociali să aibă studii superioare în acest domeniu de activitate. „Ca un serviciu social să funcționeze legal și să ofere și servicii de calitate, este nevoie de o persoană licențiată în asistență socială. Ceea ce nu se întâmplă la noi. Nu sunt pregătiți profesional”, a spus Cristina Ciucur, președinte CNASR Gorj.

SURSA: pandurul.ro

comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Your name (optional)

Optionally you can attach five files or less to this comment (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus: