A propos de nousNouvellesBonnes PratiquesLa RecherchePolitiquesOpportunitésMediasGalerie

Peste 160 de meşteri populari şi iubitori ai artei tradiţionale instruiţi în antreprenoriat

Data: 03.04.2013

163 de meşteşugari şi pasionaţi ai artei populare din judeţele Vâlcea, Dolj şi Olt au finalizat în martie cursurile de competenţe antreprenoriale organizate de World Vision România prin proiectul Atelierul de Meşteşuguri – program integrat de calificare, dezvoltare a competenţelor antreprenoriale, suport şi consiliere a resurselor umane, pentru dezvoltarea meşteşugurilor tradiţionale din mediul rural din regiunea Sud-Vest.

Festivitatea de absolvire va avea loc marti, 2 aprilie 2013, ora 10:00, la Salonul “OK Events” din Râmnicu Vâlcea, Str. Matei Basarab nr. 209.

Evenimentul marchează finalul celei de-a doua etape a proiectului printr-o expoziţie cu obiecte artizanale lucrate de cursanţi şi acordarea diplomelor eliberate de Autoritatea Naţională pentru Calificări.

Beneficiile participanţilor la cursuri nu se limitează însă doar la îmbogăţirea instruirii şi diplome de calificare. Ȋn perioada următoare, ei vor intra în competiţie pentru finanţarea ideilor de business, astfel că 35 dintre planurile de afaceri scrise de meşteşugari vor fi primi sprijin financiar pentru implementare.

În acelaşi timp, artizanii se vor putea informa despre noi oportunităţi de dezvoltare la cele două centre de consiliere pe care le vom deschide în curând la Râmnicu Vâlcea şi Craiova, şi să se afilieze asociaţiilor profesionale nou create şi reţelei de colaborare cu pensiuni rurale. De asemenea, îşi vor putea promova obiectele artizanale în catalogul online „Târgul de la sat”, care va fi lansat în această primăvară.

Fundaţia World Vision România desfăşoară proiectul „Atelierul de meşteşuguri” în cadrul Programului pentru agricultură şi dezvoltare economică care promovează investiţiile în capitalul uman din mediul rural cu scopul dezvoltării economiei locale competitive, sustenabile pe termen lung şi în acord cu valorile şi tradiţiile locale.

Prosperitatea familiilor este esenţială pentru bunăstarea copiilor, întrucât le oferă acestora şanse egale la educaţie şi dezvoltare. World Vision România implementează încă din anul 2003 activităţi care susţin dezvoltarea economică şi agricolă în mediul rural promovând atitudinea activă şi implicarea în schimbarea condiţiei de sărăcie în România.

Despre World Vision România

World Vision este o organizaţie crestină, care desfăşoară programe de intervenţie umanitara de urgenţă, de dezvoltare comunitară şi advocacy punând în centrul activităţii bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile rurale, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspiraţi de valori creştine, lucrăm cu persoanele cele mai vulnerabile indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. Ȋn 22 de ani de prezenţa în România am ajutat peste 350.000 de copii şi adulti, în 200 de comunităţi din 8 judeţe.

World Vision România crede în şanse egale pentru copii de la sate şi de la oraş. De aceea derulează în comunităţile rurale programe de lungă durată pentru educaţie şi reducerea abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală. Copiilor li se facilitează astfel accesul la educaţie formală şi informală şi la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea comunităţii în care trăiesc.

Suntem partenerii comunităţilor prin programe pe termen lung în scopul de a le împuternici să se autosusţină şi să ofere bunăstare copiilor şi familiilor. Susţinem asociaţiile comunitare şi grupurile de iniţiativă să crească şi să se implice în dezvoltarea comunităţilor lor. Lucrăm cu asociaţiile legal constituite, şi, de asemenea, cu grupuri informale de copii, tineri şi adulţi cu iniţiativă şi entuziasm.

comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Numele tau (optional)

Optionally you can attach five files or less to this comment (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus:



Articole din Fundatii:

» Structurile Comunitare Consultative în vizorul Fundatiei World Vision Romania
» Date statistice si politici publice pentru sectorul economiei sociale la Conferinta Nationala a Economiei Sociale, 5 iunie 2014, Bucuresti
» Targ de Economie Sociala în cadrul ediției cu numărul 22 a Conferinței Anuale Volonteurope
» 166 de meşteşugari din judeţele Cluj şi Bistriţa au finalizat în luna iunie cursurile de competenţe antreprenoriale
» Fundația Soros organizează evenimentul cu tema ”Economia socială în satele românești”,
» Peste 160 de meşteri populari şi iubitori ai artei tradiţionale instruiţi în antreprenoriat
» Pozitia ADV Romania cu privire la raspunsul AM POSDRU
» Romii crează intreprinderi sociale de reciclare a materialelor de ambalaj
» Fabrica de mozaic ceramic avand la baza conceptul de intreprindere sociala
» Colaboratori pentru programul Arta. Comunitate. Transformare
» Spectacol si Targ de produse in Promenada din Codlea
» Chance For Life si GDF SUEZ Energy Romania pentru o Scoala Altfel
» Peleti si bricheti din biomasa, ferma integrata de albine, procesarea fructelor si legumelor în sucuri naturale sau evenimente in mediul rural
» Fundatia de Sprijin Comunitar lanseaza proiectul “Sansa la educatie pentru copiii din mediul rural”
» Structuri de sprijin functionale in cadrul proiectului " Romii creeaza intreprinderi sociale de reciclare a materialelor de ambalaj ROMA-RE
» 10 ani, 1 milion de dolari investiti, 2860 de destine schimbate in bine
» Se lanseaza Raportul privind nevoile si potentialul profesional al fortei de munca din randul persoanelor cu dizabilitati din regiunile Bucuresti - Ilfov, Sud - Muntenia si Centru
» Organizatiile neguvernamentale: Fundatii - scurta descriere
» Concert caritabil pentru Centrul “Orizonturi noi”
»
» Participare record la ONGFest – Targul Economiei Sociale: peste 55 000 de persoane
»
»
»
» Noi modele de economie sociala pentru favorizarea accesului pe piata muncii a 240 persoane
»