Despre noiStiriBune practiciCercetarePoliticiOportunitatiMediaGalerie

INTERVIU & FotoReportaj: Ionut Neacsu, asistentul social care face performanta in UK. Despre grupuri vulnerabile, experiente de viata, decizii, Brexit, economie sociala, Romania, prezent si viitor

Data: 19.09.2017

Ionuţ NEACŞU este de profesie asistent social. Activ de  peste 10 ani atat in servicii guvernamentale cat si neguvernamentale de ajutor si suport pentru copii, familii si persoane dezavantajate,  in anul 2014 a fost recompensat de CNASR la Gala Nationala a Excelentei in Asistenta Sociala cu Premiul pentru Asistentul Social din domeniul incluziunii persoanelor fara adapost si promovarea conceptului "Casa mai Intai". In momenutl de fata activeaza in serviciile sociale destinate reintegrarii copiilor aflati in nevoie din Regatul Marii Britanii. Un interviu despre excelenta in asistenta sociala si modele de buna practica, economia sociala in Regatul Marii Britanii, cum se "simte" BREXIT-ul si ce cariera poate avea un asistent social in UK.

 


Reporter EconomieSociala.net:  Ai câștigat la prima ediție a Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială Premiul pentru cel mai bun asistent social din domeniul incluziunii persoanelor fără locuință. Atunci ai afirmat că acest premiu te-a ajutat să rămâi în domeniul serviciilor sociale pentru ca voiai să schimbi domeniul? Ai rămas asistent social? 

Ionuţ NEACŞU:

Da, acel moment absolut neașteptat pentru mine, a reprezentat trăgaciul pentru decizia de a rămâne în asistență socială după 12 ani de activitate în domeniu, timp în care ajunsesem la o limită a potențialului și în consecință, la un blocaj profesional și personal. Evident, acum zâmbesc privind în urmă, știind că limitele au existat doar în mintea mea, iar aparentul „blocaj” de netrecut atunci, nu a fost altceva decât un prag care m-a dus, odată asumat, pe un alt nivel existențial. Un alt nivel de conștiință, care vine la pachet cu un alt set de valori, și implicit cu regândirea vieții din toate perspectivele, inclusiv în plan profesional. Și da, mi-am reconsiderat decizia, și am ales în conformitate cu vocea interioară.



Reporter EconomieSociala.net: Cum și de ce ai ales să emigrezi în UK ?

Ionuţ NEACŞU:

Are legătură cu acea „criză existențială” pe care menționat-o. A sosit o vreme în viața mea, când prinvindu-mă în oglindă, dincolo de măștile purtate (a se citi roluri), m-am întrebat, ce vreau să fac cu viața mea și a celor dragi de care sunt direct responsabil. Visam clipa în care să mă reîntorc la asistența socială, aceea de care îmi era dor, de relația UNU la UNU cu beneficiarul, să pot aduce plus valoare reală în viața unui copil în nevoie, prin prisma intervenției mele, și să îmi lărgesc orizonturile cunoașterii profesionale într-un sistem care să pună în primul rând accentul pe „vocea” copilului. Coroborând toate astea cu dorința de a oferi propriilor mei copii șansa unei vieți normale, departe de zgomotul de fond al unei țări ce de 27 ani tot încearcă să-și caute valorile și identitatea, derapând însă de prea multe ori în obscuritatea corupției generalizate, obediență și birocrație, am luat o decizie, zic eu înțeleaptă.  Această decizie, armonizată perfect cu sinele meu autentic, nu m-a pus în postura de a spune „Renunț la tot și plec…”, ci mai degrabă, „Aleg să plec, pentru a începe un nou drum, pentru a explora noi orizonturi de cunoaștere”.

 

Reporter EconomieSociala.net: Vorbește-ne, te rugăm, despre comunitatea asistenților sociali din UK? Cum este comunitatea asistenților sociali din UK care au emigrat din România?

Ionuţ NEACŞU:

Comunitatea asistenților sociali din regiunea în care eu activez, Buckinghamshire, este una excepțională. Suntem aproximativ 20 de asistenți sociali, ne-am ajutat și ne ajutăm reciproc, am creat prietenii și legături pe care cu siguranță în țară nu s-ar fi realizat atât de strâns. Având interese comune, având viziuni cumva similare asupra viitorului, ne leagă multe lucruri, și asta face ca depășirea șocului cultural legat de integrarea într-o nouă țară, să se facă mai ușor, cu pierderi minime de energie și resurse. Am descoperit oameni minunați aici, și le mulțumesc pentru tot suportul oferit. 

La nivel național însă, lucrurile sunt divizate, nu există, sau cel puțin eu nu am cunoștință, grupuri, asociații profesionale adunate în jurul profesiei noastre. Se rezumă totul la câteva grupuri pe canalele de social-media, dar acestea sunt departe de realiatea în fapt, întrucât mulți dintre cei ce profesează în regat, preferă să-și păstreze anonimatul, din motive evidente.

 

Reporter EconomieSociala.net: Care este cea mai buna decizie a ta după ce ai ajuns în UK? 

Ionuţ NEACŞU:

Aș afirma că cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultimii ani a fost decizia de a veni în UK. O numesc „bună”, în sensul de majoră, genul de decizie care odată asumată, te pune pe un alt nivel existețial. Ce a urmat după luarea acestei decizii, ce se întâmplă de fapt în prezent, este o abordare dintr-o nouă paradigmă de gândire, care scoate aparentul „bine” și „rău” din ecuație. Orice decizie iau acum, o consider „cea mai bună” - atâta timp cât este în armonie cu ceea ce simt interior (glasul inimii, intuiția mai degrabă). Da, duc încă lupte crâncene în plan interior în încercarea de a fi autentic, de a-mi accepta vulnerabilitățile și de a lucra cu ele, de a mă redescoperi, în fiecare zi, altul. Nu-mi este ușor să lucrez zi de zi la crearea de noi rutine și habituri pe care să le armonizez la un nou mod de a privi profesia și ceea ce fac, lumea din jur și în fapt, propria viața. Fac acest lucru, nu prin prisma câtorva decizii majore luate când și când, ci prin zecile de decizii mărunte pe care le iau zilnic. Încerc să surprind frumusețea fiecărei zile în momente magice din care extrag lecțiile ce mă ajută să învăț, indiferent de la cine, și indiferent dacă dintr-o aparentă „reușită” sau mai ales dintr-un aparent „eșec”. Acum, transform fiecare zi într-un moment de istorie personală, și asta îmi dă senzația că orice decizie iau, este „cea mai bună”.

 

Reporter EconomieSociala.net: Care sunt cele mai frumoase „realizări” în plan profesional în domeniul serviciilor sociale pe care le-ai derulat în România ?

Ionuţ NEACŞU:

Întreaga activitate desfășurată în țară, perioada 2002-2015, a stat sub semnul unei permanente căutări a  unui sistem care să mă ajute să promovez serviciile sociale pentru grupuri vulnerabile și să obțin rezultate palpabile la nivel de creștere a gradului de reinserție socială pentru grupurile țintă vizate. Deși am activat în DGASPC Argeș aproape 6 ani, timp în care m-am familiarizat cu un tip de abordare al beneficiarului, am investit însă, cel mai mult timp și energie în cadrul Asociației Sprijin pentru Viață, ONG pe care l-am manageriat timp de zece ani.

Acest ONG a înființat primul centru de zi pentru copiii romi din județul Argeș - PLATO School - a oferit serviciile sociale Adăpostului de Noapte de Urgență Nord pentru persoane fără adăpost, a derulat campanii pentru copiii din comunități defavorizate „Crăciunul într-o cutie de pantofi” sau „Iubirea se învață prin fapte bune”, campanii care au făcut mii de copii din zone defavorizate fericiți în preajma sărbătorilor de peste an. 

Deasemenea, în 2012 am înființat Centru de zi „Șansă la Copilărie”, oferind servicii sociale copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și am derulat campanii masive prin parteneri externi de sprijin, cu bunuri/mobilier/materiale necesare bunei desfășurări a activității în școli aflate în comunități vulnerabile din județ, precum și campanii de prevenire, unele cu impact național a fenomenelor cu caracter antisocial. Amintesc, deasemenea, și două proicte cu finanțare POSDRU, în vederea reinserției profesionale a persoanelor adulte din grupuri defavorizate, cu precădere din comunitățile vulnerabile.

Am enumerat doar câteva dintre așa-zisele „realizări”, și le numesc astfel, privindu-le acum prin prisma unei masive infuzii de timp, resurse și energie, și câte 12 ore pe zi, lună de lună, 7 zile pe sătămână, timp de aproape 14 ani. Singura tristețe - nu am deplina convingere că eforturile noastre au fost conjugate permanent cu cele ale altor actori sociali din rândul comunității, astfel încât pe termen lung, fără continuitate și corelare în voce comună a intervențiilor sociale începute de noi, eforturile se vor dovedi zadarnice, iar aparentul „succes” de acum câțiva ani, poate deveni un „eșec” mâine, cu efecte pentru întreaga societate.

 

Reporter EconomieSociala.net: Care a fost cel mai frumos moment de când lucrezi ca asistent social? Dar cea mai mare mai bucurie?

Ionuţ NEACŞU:

Eu leg aceste două aspecte, cel puțin acum, privind retrospectiv. „Momentele frumoase” care au ieșit din banalul cotidian au de-a face exclusiv cu satisacția și fericirea pe care mi-au transmis-o foști beneficiari -  copii sau părinți, în viața cărora, am reușit să aducem o stabilitate, o siguranță și chiar un strop de speranță cu privire la viitor. De obicei, feedbackul din partea lor, vine după ce intervenția s-a finalizat demult, și de aceea leg „momentul” și de „bucuria” sufletului, atunci când constat că unii dintre ei și-au însușit și asumat ce au primit, au învățat unele lecții dureroase și acum viața lor are alt sens datorită intervenției noastre la un moment dat.

 

Reporter EconomieSociala.net: Ce te determină să performezi în UK ?

Ionuţ NEACŞU:

1. Un sistem extrem de bine pus la punct care îmi oferă certitudinea că profesionalismul tău ca specialist este cel care primează, iar măsurile manageriale ale Autorității în care lucrez sunt gândite de regulă să te ajute să peformezi și să evoluezi profesional.

2. Respectul cu care ești privit ca profesionist în societatea din care faci parte, iar profesia de asistent social este privită în mod special cu un respect deosebit de toți actorii comunitari, fără a mă pune în neplăcuta postură de a da explicații și justificări pentru ce fac, ce însemnă „asistent social”, și care este rolul meu.

3. Redescoperirea faptului că viața este minunată atunci când oamenii îți zâmbesc fără motiv, când spun „Mulțumesc”, „Te rog” și „Îmi pare rău” în viața de zi cu zi, și mai ales când constați că drumul spre reușita profesională este pavat cu muncă și bune intenții și nu cu scurtături sau tertipuri de tipul „intervenții”/ „atenții”.

Criteriile reușitei profesionale sunt cunoscute și asumate de orice asistent social care alege acest drum în UK, iar singura mare responsabilitate, este să fie dispus să plătească prețul succesului și al evoluției profesionale. 

 

Reporter EconomieSociala.net: Câte ore lucrezi pe zi și care este specific activitatea ta în UK ?

Ionuţ NEACŞU:

Programul la serviciu este de 8 ore și jumătate, din care o oră o reprezintă pauza de prânz. Activez pe serviciul Chilldren in Need (Copii în dificultate) și am sarcina de a interveni în viața familiilor care se confruntă cu crize sociale (neglijență, forme de abuz, consum de substanțe, violență domestică), prin punerea în aplicare a unui plan care se adaptează și se monitorizează lunar, plan care vizează măsuri, nu doar pentru familie ci și pentru actorii sociali, parte a echipei din jurul copilului, numită aici „Team around the child”. Se urmărește pe tot parcursul intervenției, o abordare de tipul „work toghether”, iar atenția este concentrată mai ales pe nevoile și pe „vocea” copilului, pe soluții care să scoată familia din criză, însă la care părinții trebuie să fie parte activă din proces. Nicio măsură nu este cu caracter obligatoriu, însă neangajarea cu serviciile sociale din partea familei, atrage după sine consecințe care pot conduce la destrămarea familiei. Găsirea metodelor cele mai potrivite în abordarea familiei pentru a aplica planul de intervenție, monitorizarea micilor reușite ale familiei, identificare de servicii complementare care pot veni ca un extra suport adresat familiei, devine principalul rol al asistentului social în acest proces.

 

Reporter EconomieSociala.net:  Ești unul din promotorii asistenței sociale, în special prin programe destinate persoanlor fără locuință? Mai ții legătura cu colegii care activează în aceste programe?

Ionuţ NEACŞU:

Da, desigur. Serviciile sociale pentru „Adăpostul de Noapte de Urgență Nord” au fost preluate în totalitate de Direcția de Asistență Socială a Primăriei Municipiului Pitești, iar standardele de calitate au rămas cel puțin la același nivel ca în perioada în care ONG-ul pe care l-am reprezentat a oferit serviciile acestui adăpost. Toate celelalte servicii sociale oferite de Asociația „Sprijin pentru Viață” au fost transferate către alți frunizori – ONG-uri prietene care au obiect de activitate similară.

 

Reporter EconomieSociala.net: Ce este BREXIT din punctul tău de vedere, în calitate de asistent social? BREXIT va influența cariera ta de asistent social în UK? Va afecta BREXIT destinul romanilor în UK?

Ionuţ NEACŞU:

Brexit-ul a fost o măsură a britanicilor (a se citi, a unui mic procent, peste jumătate din populația votantă) de a ieși din blocul comunitar prin asumarea consecințelor ieșirii în toate planurille de dezvoltare a societății. Foarte multă lume regretă decizia și asta pentru că mulți cetățeni britanici, mai ales clasă medie și cea ultranaționalistă, au votat cumva sub imperioul emoțiilor generate de ideea că o ieșire din Brexit, va veni la pachet cu stoparea unei invazii masive de emigranți din țările fostului bloc Estic, printre acestea și România. Ironia este că economia Angliei este clădită în mare parte pe munca imigranților sau a muncitorilor din blocul Estic, iar asta nu s-a scos în evidență de promotorii pro Brexit, cei care ulterior s-au exprimat că au fost ei înșiși surprinși de rezultatul votului popular.

Profesia de asistent social în Anglia este privită ca o profesie cu înaltă calificare, deloc ușor de abordat prin prisma responsabilității uriașe asumate, și pentru acest motiv există încă nevoie acută de specialiști în domeniu. Pentru a evita un rating negativ sau insuficient, autoritățile angajatoare vin cu pachete salariale motivante pentru asistenții sociali, însă de cealaltă parte presiunea numărului mare de cazuri, face ca mulți dintre specialiști să migreze în mediul privat, unde evident salariile sunt mai mari decât cele oferite de autorități, însă nu exită o relație contractuală, ci una de tip self-employed.

Dar indiferent în ce tabără aleg să-și exercite profesia, asistenții sociali care au trecut de botezul primului an de lucru cel puțin, nu au de ce să-și facă griji, pentru că nevoia de specialiști în servicii sociale este majoră, indiferent de decizia UK de a părăsi sau nu blocul comunitar.

Da, vor fi și efecte secundare majore ale acestui act, însă vor viza pe aceia care nu au un loc de muncă stabil, nu fac dovada unui domiciliu în UK, și mai ales exercită doar activități sezoniere, mare parte neremunerate corespunzător și fără angajament contractual. Dar o economie în plină dezvoltare va avea tot timpul nevoie de specialiști, iar o infuzie masivă de forță de muncă se va face la momentul când piața o va cere oricum, indiferent de statutul Marii Britanii de membru UE.

 

 

Reporter EconomieSociala.net: Cum vezi dezvoltarea serviciilor sociale comunitare în județul ARGES având acum perspectiva serviciilor sociale din UK ?

Ionuţ NEACŞU:

Diferențele de sistem sunt majore, însă pentru a dezvolta serviciile sociale comunitare la nivel de județ, consider că trebuie plecat de la identificarea adevăratelor nevoi în plan social cu care se confruntă comunitatea. Definirea unui cadru specific care să definească aceste nevoi și ce impact au ele pentru buna funcționare a societății, o văd ca prim pas. Pasul doi ar fi crearea unei strategii SMART la nivel de fiecare autoritate locală și centrală în care să fie angrenați cât mai mulți actori sociali în soluționarea acestor nevoi, și am în vedere mai ales furnizorii privați de servicii sociale. Parteneriatele public-private m-ar bucura să fie exemple de bună practică care să funcționeze în fiecare autoritate locală în vederea sprijinirii grupurilor vulnerabile la nivel de comunitate și nu doar, un concept care să dea bine pe hârtie sau pe sticlă la bilanțurile din preajma unor noi runde de alegeri. Nu în ultimul rând, implicarea beneficiarilor în procesul de oferire de soluții la problemele cu care se confruntă prin generarea de forme organizate, ONG-uri, structuri civice, grupuri de lucru, care să acționeze proactiv pentru interesele membrilor lor și nu doar sub imperiul solicitării de sprijin, lăsând toată responsabilitatea în grija autorităților locale.

 

Reporter EconomieSociala.net: Ce rol are Economia Socială în UK ?

Ionuţ NEACŞU:

Marea Britanie este un exemplu la nivel internațional că economia socială este parte integrantă a unui proces funcțional de mulți ani, aplicat la nivelul fiecărei autorități locale și asumat în comunitate. Cetățenii știu și încurajează orice formă de economie care are în spate un furnizor de servicii sociale adresat anumitor grupuri vulnerabile. De la restaurante (inclusiv la locul de muncă în care activez), în care salariații sunt persoane cu dizabilități și profitul intră exclusiv în circuitul economiei sociale, la școli care încurajează copiii în activități de fundraising pentru furnizori de servicii sociale, sau persoane vârstnice implicate în activități generatoare de profit pentru astfel de furnizori sociali de interes public, întreaga societate a dezvoltat o cultură a faptului că accentul trebuie mutat dinspre „dizabilitate” către „abilitate” și mai ales către abilitatea celui vulnerabil de a produce plus valoare prin ceea ce poate oferi, inclusiv din punct de vedere economic.



Reporter EconomieSociala.net:  Precizați, în viziunea dumneavoastră, un model de urmat pentru asistenții sociali ?

Ionuţ NEACŞU:

Încurajez fiecare aistent social să își găsească propriile modele, proprii mentori de la care să extragă tot ce e bun și ce pot pune în aplicare în propria viață. Valorile se pot schimba de la an la an, pentru că nivelul de conștiință al fiecăruia, ar trebui să se extindă după fiecare etapă de viață. Niciun model însă, nu va face treaba în locul tău, niciun mentor nu va lua decizii pentru tine, niciun erou nu te va salva dintr-o situație în care decizia ta depinde viața unui om. Dorința de cunoaștere și studiu permanent îl va face pe fiecare să găsească propriul model, și am convingerea că peste ani, veți ajunge la concluzia că cel mai bun model de urmat este cea mai bună versiune a voastră la care vă puteți raporta în orice context profesional. Vocea acestui mentor o veți auzi în minte tot timpul, este vocea conșiinței fiecăruia și dacă o veți asculta, nu veți da greș niciodată.

 

Reporter EconomieSociala.net: Motto-ul preferat ?

Ionuţ NEACŞU:

Shoot for the moon, even if you fail, you'll land among the stars!”

 

Reporter EconomieSociala.net: Dacă ar fi să creezi tu un motto pentru asistenții sociali care ar fi acela ?

Ionuţ NEACŞU:

E mai mult decât un motto. Este crezul meu. „În viața de zi cu zi aflată sub imperiul polarităților, nu poți găsi soluții, niciodată. Soluția nu se află pe același plan cu problema. Soluția vine întotdeauna de deasupra, de sus, și nu din timp. Trebuie să știi cum să intri în lumea soluțiilor. Doar atunci când îți elevezi Ființa, tot ce poate părea nebulos devine clar, iar problemele ce păreau de nedepășit, ca niște munți, se transformă în simple denivelări”.

 

Reporter EconomieSociala.net: Dacă ar fi să obții o finanțare pentru un program social din UK în România, care ar fi ideea ta de proiect ?

Ionuţ NEACŞU: Orice model de economie socială tip cooperativă sau model care să pună în valoare „abilitățile” persoanelor cu dizabilități, prin angrenarea în activități economice care să-i valorizeze și să întoarcă surplus economic în comunitate. 


Reporter EconomieSociala.net: Două întrebări existențiale: Pentru ce merită să trăiești ? Pentru ce merită să mori ?

Ionuţ NEACŞU:

Cum moartea reprezintă trecerea într-un alt plan existențial, infinit mai „aerisit” și lipsit de densitate, diferența dintre cele două noțiuni, este doar una de percepție. În fapt, manifestarea pe diferite niveluri existențiale, este cu adevărat, a Ființei noastre de dincolo de identitatea asumată vremelnic pe școala numită, Terra.

Așadar, merită să trăiești pentru fiecare lecție pe care o înveți în această „școală” în care totul este despre „limitare” și merită să mori pentru orice valoare în care crezi, valoare ce îți îndreaptă ființa către „nelimitarea” potențialului de manifestare și care îți dă doar o picătură de idee despre cine ești TU cu adevărat. Niciun conflict uman pentru orice cauză limitativă, nu este un argument pentru sacrificiul suprem. 

 

Reporter EconomieSociala.net: Care e asistentul social (sau personalitatea) pe care îl ai ca model în activitatea ta?

Ionuţ NEACŞU:

Personalități la care mă raportez în activitatea profesională sunt cei care au reușit să spargă staus quo-ul gândirii comune prestabilite și s-au oferit drept model armonizând perfect viața profesională cu valorile la care se raportează în viața de zi cu zi. Activitatea profesională mi-a fost marcată de interacțiunea cu două personalități din zona serviciilor sociale și spirituale, oameni care m-au încurajat,oameni pe care i-am admirat ca model profesional și chiar personal. Aceștia, sunt fostul director al DGASPC Argeș, dl Florian Pena, iar celălalt, este persoana care a adus limbajul mimico-gestual în universități și lăcașe de cult, cel de la care am învățat că profesia de asistent social este o misiune aproape apostolică, preot conf.univ. dr. Constantin Onu.



Reporter EconomieSociala.net:  Ești și om de social-media. Care ar fi (trei) #tag-uri preferate pentru tine?

Ionuţ NEACŞU:

#intenție

#intuiție

#inspirație

Reporter EconomieSociala.net:  Vă mulțumim foarte mult pentru timp și răspunsuri!

Ionuţ NEACŞU:

Eu vă mulțumesc pentru tot ce faceți, pentru felul în care promovați valorile asistenței sociale, spiritul civic și antreprenorial în economia socială în rândul celor însetați de cunoaștere.



FOTOGRAFIILE au fost puse la dispozitia EconomieSociala.net prin amabilitatea domnului IONUT NEACSU, caruia ii multumim. Acolo unde apar beneficiari,  exista acordul scris al lor sau al tutorilor pentru a fi facute publice. 

Lista de fisiere atasate:
Ionut Neacsu Arges (2).jpg
Ionut Neacsu Arges (20).jpg
Ionut Neacsu Arges (6).jpg
Ionut Neacsu Arges (15).jpg
Ionut Neacsu Arges (13).jpg
Ionut Neacsu Arges (5).jpg
Ionut Neacsu Arges (8).jpg
Ionut Neacsu Arges (9).jpg
Ionut Neacsu Arges (10).jpg
Ionut Neacsu Arges (18).jpg
Ionut Neacsu Arges (7).jpg
Ionut Neacsu Arges (4).jpg
Ionut Neacsu Arges (11).jpg
Ionut Neacsu Arges (16).jpg
Ionut Neacsu Arges (12).jpg
Ionut Neacsu Arges (1).jpg
Ionut Neacsu Arges (19).jpg
Ionut Neacsu Arges (14).jpg
Ionut Neacsu Arges (3).jpg
Ionut Neacsu Arges (17).jpg
comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Numele tau (optional)

Optional, aveti posibilitatea sa atasati cinci fisiere sau mai putin la acest comentariu (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus: