A propos de nousNouvellesBonnes PratiquesLa RecherchePolitiquesOpportunitésMediasGalerie

Doi antreprenori provoaca fermierii romani cu drone pentru monitorizarea culturilor agricole

Data: 05.01.2016

​Doi  antreprenori din Urziceni spera sa aduca in fermele romanesti drone pentru supravegherea inteligenta a culturilor agricole. Un fizician pasionat de aeromodelism si un absolvent de ASE au pus bazele unei firme care foloseste aeromodele echipate cu senzori pentru teledetectie, un procedeu prin care fermierii pot monitoriza evolutia culturilor cu ajutorul unor fotografii de mare rezolutie. Antreprenorii lucreaza la alte doua proiecte, foarte ambitioase: un sistem complet automatizat pentru flote de aeromodele robotizate destinate agriculturii dar si un fel de scut care sa tina sub control dronele operate de amatori.    

La iesirea din Urziceni, intr-o casuta aflata pe marginea soselei, Florin si Cristian mesteresc la un quadro-copter plin de fire si module electronice.

De afara, nimic nu tradeaza ca dincolo de usile abia montate cateva drone asteapta vreme insorita pentru o tura de zbor la joasa altitudine.  Pe un perete, sta agatata replica unui Spitfire, legendarul avion de vanatoare care a facut istorie in Batalia Angliei. ”Modelul la scara redusa e foarte greu de manevrat, spre deosebire de cel la scara normala, iubit de pilotii britanci tocmai pentru exceptionala sa manevrabilitate”, imi explica zambind Florin Pompieru in timp ce aseaza intr-o cutie lunga fuselajul si aripile unui mic avion pregatit pentru o zbor demonstrativ.

Florin a fost instructor la clubul de aeromodelism si impreuna cu asociatul sau, Cristian Bucur, au fondat UAV Robotics (n.r.: UAV, unmanned aerial vehicle - vehicule aeriene robotizate), o companie pe care fondatorii spera sa o transforme intr-un startup cu decolare rapida. Antreprenorii spun ca au deja o solutie gata de livrat fermelor agricole de dimensiuni medii si ne invita pe un camp de la marginea orasului sa vedem ce poate face un aeromodel echipat pentru monitorizarea culturilor agricole.

;
Filmare si editare video: Balázs Nitsch-Petioky / Video realizat cu echipament Nikon


Ce inseamna teledetectia cu drone pentru fermele agricole: explicatii tehnice

Florin Pompieru:

  • Aripa fixa robotizata care e in aer, executa o misiune de monitorizare a unei culturi agricole. Face fotografii in spectru infrarosu si vizual al suprafetei, fotografiile sunt suprapuse exact la un anumit procent, astfel incat ulterior cu datele sa poate fi procesat ortofotoplanul care este relevant.
  • Drona fotografiaza terenul la o rezolutie de 2 cm pe pixel, cu fotografii in infrarosu suprapuse frontal la 80% si lateral la 65%, pentru construirea modelului tridimensional.
  • Teoretic o aripa fixa poate acoperi, zilnic, undeva la 1000-1500 ha fara mari eforturi. E posibil, cu doua aripi fixe sa acoperi o ferma de dimensiuni medii de 5000 ha, in doua zile.
  • Proprietarul unei ferme poate face asta periodic ca sa monitorizeze recolta, sa obtina rapoarte pentru asiguratori, in cazul unei daune sau pentru a investiga sanatatea plantelor.
  • Din punct de vedere tehnic, manipularea unei aripi fixe necesita ceva cunostinte. Dar sistemul construit de noi nu implica necesitatea interventiei umane, este complet robotizat. Ulterior, procesarea datelor insa, in functie de necesitatile fermierului, poate sa difere.
  • Pentru a intretine si a programa aeronava e nevoie de cunostinte minime pentru ca este total robotizata, exploatarea poate s-o faca oricine cu un curs de doua-trei saptamani. Avem solutia completa, inclusiv sistemul online de planificare a traiectelor, de post procesare a datelor, rapoarte in spectrul vizual, sau infrarosu pentru sanatatea plantei.
Florin si Cristian spun ca viitorul in monitorizarile culturilor agricole va fi negresit legat de senzorii montati pe drone si imaginile preluate ajutorul acestora. Pentru fermierii din vestul Europei notiunea de ”agricultura de precizie” nu mai e o noutate. Tractoarele care ara pe pilot automat sau fertilizatoarele care distribuie ingrasamant dupa harti digitale sunt utilaje intrate deja in parcul mecanizat al fermelor avansate tehnologic din Germania, Franta sau Olanda.

Antreprenorii de la Urziceni spera ca vor putea convinge si fermierii romani sa adopte noile tehnologii chiar daca, monitorizarea cu drone a culturilor agricole poate parea un moft pentru fermierii atenti mai degraba la subventii decat la tehnologiile inovatoare. Cei doi tineri spun ca fondurile europene destinate agriculturii ar putea fi o sursa de finantare pentru noi solutii tehnologice precum cele pe care firma lor le dezvolta impreuna cu parteneri din Bulgaria si Ucraina.


Filmare si editare video: Balázs Nitsch-Petioky / Video realizat cu echipament Nikon

Argumentele antreprenorilor pentru folosirea teledetectiei in agricultura

Florin Pompieru:

  • Putem monitoriza culturile agricole la nivel profesional, in spectru vizual si infrarosu, modelare tridimensionala, monitorizare care ne da informatii foarte utile, mai ales folosite in agricultura de precizie, informatii despre cultura, sanatatea ei, indici de crestere a plantelor si asa mai departe.
  • De exemplu, pe o suprafata de 100 de hectare un aparat de zbor ar aduna undeva la 5-10 GB de date, pentru o rezolutie decenta. Adica foarte multe date. Aceste date trebuie procesate: procesarea la noi se face in sistem cloud, automat, rezultatele sunt disponibile clientului, fermierului sau asiguratorului, in sistemul nostru online, Practic solutia este de la A la Z. De la planificarea zborului pana la disponibilitatea rezultatelor, in spectru vizibil sau...si-asa mai departe.
  • Am devoltat solutiile adaptate la specificul romanesc. De ce? Pentru ca, la noi, fermierul de nivel mediu are undeva la 2000-2500 de hectare. Pentru 2500 de hectare el poate face o monitorizare bilunara, fara sa ia prea mult timp si resurse. Poate sa isi monitorizeze toata recolta prin doua zboruri pe luna. Ceea ce inseamna ca in decursul a trei luni el poate sa stie exact ce daune a avut asupra recoltei, daca avut daunatori sau daca a fost grindina sau inundatii si asa mai departe, el poate cunoaste procentele in care au aparut daunele poate da un raport catre un asigurator, cu daunele respective, procentuale si poate monitoriza suprafata pentru a vedea sanatatea plantelor.
  • Alternativele, in momentul asta sunt fotografierea din satelit care functioneaza in spectrul vizual desi la o rezolutie mica, in schimb e foarte deteriorata in spectrul infrarosu datorita atmosferei.
  • UAV-urile prezinta in mod normal cam singura solutie eliminand aeronavele, elicopterele sau avioanele care sunt mult mult mai scumpe si nu pot cobora atat de jos pentru rezolutie atat de buna ca si UAV-urile.
  • Operativitatea lor, usurinta in exploatare, automatizarea lor, nivelul de robotizare care include decolare, aterizare automata, le fac cele mai rentabile in momentul asta pentru procedura de teledetectie in agricultura.
Costuri si Beneficii

  • Costuri de mentenanta, de intretinere a solutiei aeriene pot exista la nivelul cateva sute de euro anual, deci infime. Costuri de implementare exista si mai exista costuri pentru rapoarte avansate. Pentru rapoarte specifice agriculturii de precizie. Acolo pot aparea costuri suplimentare, cand vrei sa stii cum ar fi daca eu in cultura mea actuala as aplica urmatorul tratament, ce s-ar intampla...acolo e nevoie de studiu de agricultura de precizie. Dar pentru o monitorizare normala  a suprafetelor nu e nevoie de nici un cost suplimentar decat costul initial de implementare
  • Fermierul se duce pe camp si isi vede cultura. Iar apoi se uita jos la picioare, mergand cativa pasi prin cultura si vede cateva fire de grau, sau ce are el in cultura. Ia un fir de grau, se uita la el si se uita si il vede cat e de mare, mic, si pe baza firului acesta de grau el isi face o idee despre toata cultura.
  • Ei bine, noi cu UAV-urile si cu solutia noastra vedem toate firele de grau nu numai pe cel pe care l-a smuls el. Vedem toata cultura. Si fermierul are o idee despre ce s-a intamplat nu numai langa drum, unde a intrat el cu pasul ci si la 500 de metri, unde poate e atacata cultura de daunatori si el n-a vazut.
  • In momentul in care a venit o inundatie sau grindina fermierul stie exact cat la suta din cultura i-a fost afectata si in ce masura i-a fost afectat procentul acela din suprafata.
  • Poate monitoriza nivelul de productie...Cum a aparut planta, suprafata poate fi monitorizata si ai indicele ei de sanatate, ai suprafata cultivata si densitatea.
  • Odata cu al doilea zbor sau al treilea zbor facut asupra culturii ai un istoric in sistemul online cloud si cu istoricul ala ai o comparatie exacta si stii ce s-a intamplat si unde. Stii ce sa ii spui asiguratorului cand vine si te intreaba de ce imi ceri dauna...Pai uite de ce iti cer dauna, pentru ca pe suprafata asta am avut inundatie, s-a dus apa, dar planta n-a mai crescut. E cu 30% mai mica decat cealalta. Drept care vreau atatia bani pentru asta...Si asa mai departe...Asiguratorul in mod normal poate chiar ar trebui sa faca el asta sau sa o faca impreuna cu fermierul pentru ca amandoi au o idee foarte precisa despre daune si pot face analiza lor asa cum trebuie, profesional.
  • Fermierii romani sunt un pic mai conservatori...cu toate astea culturile de la noi au fost oarecum preluate de straini...Strainii gandesc un pic altfel, au deja drone Phantom (n.r. - model de drone, foarte popular printre amatori), cu care zboara, filmeaza si se uita acasa pe televizor cam cum arata cultura, isi face o o imagine...unii sunt mai deschisi la astfel de solutii..altii nu. In general, incercam sa le prezentam solutia, astfel incat ei sa-si culeaga singuri informatiile si beneficiile pe care ar putea sa le aiba in urma exploatarii ei.

Drona pentru plantat pomi: un prototip in teste si alte doua proiecte in faza de concept

Florin si Cristian spun ca 2016 va fi anul in care un alt proiect aflat acum dezvoltare ar putea deveni prototip: drona pentru plantat pomi. Alte doua proiecte, un fel de scut impotriva dronelor ”de amatori” si o flota complet automatizata de drone pentru fermele agricole sunt, deocamdata, in faza conceptuala si asteapta, spun antreprenorii, finalizarea procedurilor de protejare a drepturilor de proprietate intelectuala.


Filmare si editare video: Balázs Nitsch-Petioky / Video realizat cu echipament Nikon


Cristian Bucur, Florin Pompieru, co-fondatori:

  • Urmatorul nostru pas ar fi drona pentru plantat pomi. La nivel mondial se cauta in momentul asta o solutie de reimpadurire cu UAV-uri.
  • Noi ne-am gandit sa folosim o arma care impusca niste capsule cu seminte in sol. Avem niste dificultati in crearea lor pentru ca trebuie sa fie la o dimensiune fixa, toate capsulele, trebuie folosite foarte multe aceste capsule trebuie sa contina un amestec de ingrasamant, seminte si sol fertil....Aceste capsule sunt impuscate cu o arma cu aer comprimat, cu CO2, am adaptat-o pe un hexacopter. La un zbor ar putea sa planteze cam o mie de copaci intr-o singura ora.
  • Avem deja un prototip, pe care l-am testat mai trebuie un pic umblat la programare dar saptamana asta speram ca facem si primul test. Deocamdata nu sunt finalizate capsulele. Avem o solutie de impuscare a capsulelelor dar nu este de randament mare. Ne trebuie modificarea acesteia si realizarea capsulelor, evident.
  • Avem doua proiecte la OSIM. Primul este un dispozitiv de securitate impotriva UAV-urilor. De ce? Pentru ca odata cu explozia dronelor de mici dimensiuni, a copterelor se simte nevoia unui dispozitiv de securitate.
  • Te trezesti cu drona ca-ti filmeaza casa, fara sa dai acceptul, te trezesti cu vecinul care zboara drona peste tine. Ideea este ca trebuie sa ai un dispozitiv care sa trimita drona acasa sau, daca nu, sa o doboare...
  • Am creat un dispozitiv teoretic de bruiaj, am depus proiectul in mai 2015 si primul protip a aparut in state acum doua luni. Deci, undeva la 4-5 luni dupa ce am depus noi proiectul. Pot spune, din ce stim, ca suntem primii care au facut asta, pe planeta. Dezvoltarea sistemului deocamdata e oprita la noi, pentru ca nu am primit de la OSIM publicarea.
  • Al doilea proiect care il avem pregatit pentru depunere la OSIM este sistemul automat de drone pentru fermieri.
Dronele de agrement: joaca nesupravegheata e pe sfarsite

Sistemele de protectie antidrone ii preocupa nu doar pe antreprenorii din Urziceni. Autoritati dar si firme private din Statele Unite, de exemplu, cauta solutii pentru tinerea sub control a dronelor de agrement a caror popularitate in crestere a starnit deja dezbateri aprinse legate de siguranta sau protejarea vietii private. In 2014, Europa a facut deja primul pas pentru reglementarea dronelor civile.

Potrivit Euractiv.com, Comisia Europeana astepta la finalul lui 2015, un proiect de reglementare a dronelor civile, din partea Agentiei Europene pentru Siguranta Aviatiei. Rapotul Foster, care sta la baza demersurilor europene de reglementare remarca faptul ca Europa, cu 2500 de mici operatori drone civile, este lider mondial in domeniu in timp ce SUA detine suprematia utilizarii in scopuri militare.  Oricum, dezbaterea e abia la inceput si cei care vor sa faca afaceri in acest domeniu urmaresc atent cum vor arata reglementarile.


Filmare si editare video: Balázs Nitsch-Petioky / Video realizat cu echipament Nikon

Resurse utile pentru antreprenorii interesati de afaceri cu drone comerciale


Raportul Foster asupra situatiei dronelor civile in Europa

comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Numele tau (optional)

Optionally you can attach five files or less to this comment (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus: