A propos de nousNouvellesBonnes PratiquesLa RecherchePolitiquesOpportunitésMediasGalerie

Andreea Marin a devenit Ambasadorul Excelenţei în Asistenţă Socială

Data: 18.03.2015

”Activitatea asistenţilor sociali se desfăşoară de obicei cu discreţie şi rezultatele muncii noastre, deşi schimbă vieţi la propriu - de la copiii din familiile defavorizate până la minorităţi şi persoane cu handicap - rămâne de cele mai multe ori necunoscută. A doua ediţie a Galei vrea să atragă atenţia asupra importanţei acestui domeniu în întreaga ţară, nu doar în marile oraşe”, spune Doru Buzducea, preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR).

Drept dovadă a faptului că această activitate este necesară cu precădere în mediul rural, publicul a nominalizat şi votat pe pagina http://gala.cnasr.

ro  printre cei 18 câştigători şi o doamna primar, Mariana Gâju, din comuna Cumpăna, Constanţa implicată în domeniu de 15 ani.

Evenimentul s-a bucurat de interes nu numai în rândul asistenţilor sociali de profesie, ci şi printre politicienii care susţin crearea unui cadru legislativ propice, sau printre ziariştii implicaţi în promovarea campaniilor sociale, câştigătorul acestei secţiuni fiind corespondentul Radio România din Reşiţa.

Andreea Marin, amfitrionul Galei pentru al doilea an la rând pro bono, a avut parte de o surpiză, fiindu-i propusă implicarea în calitate de Ambasador al acestui domeniu. Vedeta, implicată la rândul său în multe campanii umanitare, a acceptat cu plăcere acest rol: ”Încrederea pe care mi-o arătaţi mă onorează! Accept cu bucurie în suflet propunerea dumneavoastră, pentru a putea promova astfel şi mai mult eforturile Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali şi campaniile umanitare care schimbă în bine vieţi. Mă bucur să ne unim forţele şi activităţile noastre să fie un model de urmat pentru personalităţile publice dar şi pentru fiecare român în parte!”, a spus Andreea Marin cu ocazia primirii distincţiei.

Decizia care a dus la această propunere se bazează pe acţiunile ei care reprezintă paşaportul către o viaţă cu mai puţine privaţiuni pentru copiii invizibili ai României, pentru cei cu autism, de etnie rromă sau bolnavi de cancer. Prin proiecte precum cel destinat dezvoltării de servicii pentru victimele violenţei în familie şi persoanelor cu dizabilităţi sau ”Respect şi şanse egale pentru femei”, sute de persoane şi-au găsit drumul spre incluziunea socială şi egalitatea de şanse.

Seara a fost încununată de recitalul lui Gheorghe Zamfir care, alături de orchestra sa, a concertat pro bono pentru sala arhiplină a Ateneului. Maestrul a ţinut să transmită astfel un mesaj către artiştii români pentru implicarea şi susţinerea cauzelor umanitare.

Activitatea de promovare a acţiunilor şi programelor desfăşurate de CNASR şi de organizaţiile nonguvernamentale partenere la nivel local va fi adusă cu regularitate în atenţia mass media, pentru a se crea o imagine reală a situaţiei din România, prin comparaţie cu celelalte state europene.

Lista câştigătorilor Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială 2015:

Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului: Isaicu Lucian (Iaşi)
Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi: Rădulescu Alina (Braşov)
Asistentul social din domeniul sănătate / servicii medicale: Stratulat Viorel - Sergiu (Vaslui)
Asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate: Mititelu Ramona Voinita (Vaslui)
Asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost: Bala Cristina-Maria (Satu Mare)
Asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu: Popescu Viorel (Dolj)
Asistentul social din domeniul combaterii discriminării/ minorităţi: Ciurezu Augustin (Arges)
Asistentul social din domeniul incluziunii sociale / economie socială: Ceausescu Denisia (Vâlcea)
Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare: Magher Maria (Sibiu)
Asistentul social din domeniul prevenirii / reducerii riscurilor asociate infecţiei cu HIV, consumului de droguri şi exploatării sexuale: Ciobanu Ramona (Iaşi)
Premiul pentru jurnalism: Sgaverdea Laura (Radio România, Reşita)
Premiul politicianul anului: Gaju Mariana, Primar comuna Cumpăna, jud. Constanţa
Premiul instituţia anului: Departamentul de Asistenţă Socială al Universităţii de Vest din Timişoara
Premiul personalitatea anului în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială: Popp Lavinia Elisabeta (Caraş-Severin)
Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social: Ghiţulescu Nelida (Argeş)
Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale: Teoroc Cristina (Ilfov)
Premiul pentru cea mai activă sucursală CNASR: Bihor
Premiul asistentul social al anului: Botea Loredana (Sibiu)

www.cnasr.ro

comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Numele tau (optional)

Optionally you can attach five files or less to this comment (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus: