Despre noiStiriBune practiciCercetarePoliticiOportunitatiMediaGalerie

Cu 40% abandon școlar în licee, mediul rural cere investiții în educația copiilor

Data: 14.11.2017

Peste două treimi din unitățile de învățământ din mediul rural se confruntă cu cel puţin un factor de risc educațional, cum ar fi rezultate slabe la evaluarea națională, risc de abandon școlar, rate ridicate de absenteism și repetenție, și cu unul sau mai mulți factori de risc socio-educaționali, cum ar fi elevi proveniți din familii dezavantajate economic sau spații și dotări materiale insuficiente, conform studiului „Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural", realizat de către Fundaţia World Vision România, la iniţiativa și cu finanțarea Fundaţiei Vodafone România 

Abandonul şcolar este prezent în 40% din unitățile de învățământ din mediul rural, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în licee. În ceea ce privește absenteismul de la ore, acesta apare cel mai des tot în învăţământul liceal, iar Regiunea București-Ilfov are cele mai slabe rezultate privind prezența la ore, cu o medie anuală de absențe de peste 32 de ore/elev.

„Am inițiat acest studiu din nevoia de a identifica zonele în care Fundația Vodafone România va investi prin programele de educație, astfel încât acestea să aibă un impact real și vizibil. În mediul rural, mulți copii renunţă la şcoală, iar numeroși elevi se află în imposibilitatea de a urma un liceu sau o şcoală profesională din cauza sarăciei. Mai târziu, acești tineri se confruntă cu dificultăți în integrarea pe piața muncii și chiar în societate, aspecte pe care sperăm să le îmbunătățim cu ajutorul programelor pe care le vom derula”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

 

„Studiul face o analiză complexă a factorilor de risc ai abandonului școlar la care sunt expuși copiii din mediul rural, unde rata de participare școlară este cu 20% mai mică față de mediul urban. În acest context, riscul de abandon este major, cu foarte mulți factori la bază, iar paleta modelelor de intervenție poate fi foarte largă. Doar bazându-ne pe astfel de studii, reprezentative pentru starea învățământului din mediul rural, putem propune intervenții valide, care să contribuie la creşterea calităţii educaţiei şi la prevenirea abandonului școlar”, a declarat dr. Mihaela-Loredana Nabăr, Head of Grants Acquisitions and Management Department, Fundația World Vision România.

Studiul mai arată că şapte din zece unităţi de învățământ din mediul rural au elevi care repetă clasa, iar Regiunea Centru – județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – are cel mai mare procent de repetenție. În ceea ce privește proveniența elevilor din familii dezavantajate economic, două treimi (62,6%) din unităţile de învățământ au elevi cu dosar de bursă socială, elevi instituţionalizaţi sau elevi în plasament. Peste 15% dintre unităţi au semnalat nevoi privind îmbunătățirea dotării spațiului școlar, procentul cel mai ridicat fiind înregistrat în zona Sud Vest-Oltenia, unde peste un sfert dintre unităţi (27,8%) au nevoie de astfel de intervenţii.

Citeşte studiul aici


Studiul "Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural" acoperă 2.591 de unităţi de învăţământ din mediul rural, ceea ce reprezintă peste 80% dintre şcolile gimnaziale, liceele şi şcolile profesionale existente în acest mediu. Studiul a fost efectuat pe baza datelor oferite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar și a răspunsurilor obţinute la chestionarele aplicate unui număr de peste 3.000 de cadre didactice şi peste 750 de elevi din mediul rural. Studiul este reprezentativ la nivel național și a fost efectuat în perioada februarie - iulie 2017.


Află cum ei au și luat măsuri pentru a ajuta tinerii din mediul rural.
#cercetare și #fapte

Lista de fisiere atasate:
comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Numele tau (optional)

Optional, aveti posibilitatea sa atasati cinci fisiere sau mai putin la acest comentariu (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus:



Articole din RO-societatea civila:

» Cu 40% abandon școlar în licee, mediul rural cere investiții în educația copiilor
» Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile lanseaza studiul "Romania 2017. Sectorul neguvernamental - profil, tendinte, provocari"
» CNASR Prahova evalueza ce tipuri de profesionisti activeaza in serviciile sociale din judet
» “Renașterea unei profesii sau despre cum este să fii asistent social în România” - Comisia de cercetare a CNASR
» Studiu - Situația asistenților sociali din România
» Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare lansează Raportul de Recomandări al Economiei Sociale România 2013
» Studiu CRED: Harta oportunităţilor de angajare (studiu privind responsabilitatea socială a întreprinderilor faţă de foştii deţinuţi)
» Studiu CRED: Analiza comparată a cadrului legislativ din UE și România privind economia socială
» Modele de întreprinderi sociale pentru grupurile dezavantajate
» Federatia FILANTROPIA: Intreprinderile sociale dezvoltate de organizatii neguvernamentale
» Atlasul Economiei Sociale editia 2012
» Raport de Deschidere privind Economia Socială în România
» Participa la realizarea studiului OECD privind angajabilitatea in sectorul economiei sociale!
» Romania, in urma statelor europene la economie sociala. Legislatia, primul obstacol
» Romania, cea mai mare rata a saraciei si excluziunii in randul copiii si salariatilor arata EUROSTAT
» A fost realizat Raportul preliminar "Economia sociala si problematica varstei a treia. Rolul asociatiilor mutuale si de ajutor reciproc"
» S-a finalizat etapa de cercetare din cadrul implementarii proiectului “Promovarea antreprenoriatului in domeniul industriilor creative”
» ONG-urile au fost mult mai eficiente decat companiile in crearea de locuri de munca in ultimii 10 ani
» Ghidul ONG-urilor pentru 2012 in educatia pentru responsabilitate sociala si dezvoltare durabila
» Atlasul Economiei Sociale (FDSC prin ISE)
» Economia sociala in agricultura Romaniei 2011. Recensamantul agricol al Romaniei aduce date despre formele asociative din agricultura.
» Cercetare în rândul grupurilor supuse riscului de excluziune socială – Raport de cercetare cantitativă şi calitativă
» Cercetare: Creearea si promovarea de instrumente de economie sociala in scopul incluziunii pe piata fortei de munca a persoanelor defavorizate
» Cercetare Blocul National Sindical (BNS)
» I.R.E.S S.R.L. va face pentru Fundatia SOROS o cercetare privind realizarea unei DIAGNOZE PRIVIND ECONOMIA SOCIALA IN SPATIUL RURAL
» Cadrul legal si de reglementare pentru autofinantarea organizatiilor societatii civile
» Economie sociala si cercetare