About UsNewsGood practiceResearchPoliciesOpportunitiesMediaGallery

Primul magazin SALVATtex din România a fost deschis la București

Data: 06.05.2016

Pe 5 mai a avut loc lansarea oficială a magazinului SALVATtex din București, o inițiativă a Armatei Salvării prin care tinerii din categorii sociale defavorizate sunt ajutați să intre pe piața muncii prin specializare la locul de muncă și sunt generate fonduri pentru alte proiecte sociale. SALVATtex este unul dintre cele șase proiecte finanțate prin Norway Grants în cadrul programului RO25 ‘Combaterea Sărăciei’.

Armata Salvării din România a deschis la București, pe Calea Victoriei nr 26, magazinul social SALVATtex.


Această inițiativă se înscrie pe linia tuturor celorlalte proiecte dezvoltate de această organizație, aceea de a veni în sprijinul familiilor defavorizate, cu accent pe educație, sănătate și muncă. SALVATtex beneficiază de o linie de sortare situată în Ploiești a produselor textile second-hand pe care le distribuie. Veniturile provenite din vânzările magazinului se reîntorc în proiectele sociale desfășurate de Armata Salvării – servicii medicale mobile, program de afterschool, consiliere pentru incluziune pe piața muncii. Prin SALVATtex este oferită de asemenea posibilitatea formării profesionale la locul de muncă tinerilor din categorii sociale defavorizate.

Lansarea oficială a magazinului de pe Calea Victoriei nr 26 s-a bucurat de prezența Excelenței Sale Ambasadorul Regatului Norvegiei la București, Doamna Tove Bruvik Westberg și a unui grup reprezentativ de înalți oficiali din cadrul Armatei Salvării.

Simen Mřrstad Johansen, Coordonatorul Proiectului de Colaborare Norvegiano-Română din cadrul Armatei Salvării, a declarat cu această ocazie: ”mă bucur că mă aflu aici, în România, ca parte dintr-un proiect care aduce zâmbete pe figurile oamenilor și îi ajută în mod real la îmbunătățirea calității vieții de zi cu zi, iar evenimentul de azi a fost o ilustrare a acestui lucru.”

3M9A4373

Momentul de tăiere de panglică de la magazin a fost urmat de o prezentare de modă moderată de actorii Irina Antonie și Ștefan Huluba, la Godot Café. Manechinele din cadrul spectacolului au fost alese din rândul angajaților SALVATtex, îmbrăcați cu haine din cadrul magazinului. Acest moment a droit să ilustreze unul dintre principiile acestui brand:”Fiecare persoană este frumoasă!” Consilierea pentru buna desfășurare a evenimentukui a venit din partea specialiștilor Fretex, magazinul norvegian după modelul căruia a fost conceput SALVATtex.

SALVATtex și Armata Salvării din România fac parte dintr-o listă de șase instituții prestigioase care susțin proiecte sociale în România și care sunt beneficiarii Norway Grants în cadrul programului RO25 ”Combaterea Sărăciei” (cu fonduri în valoare totală de până la 20 de milioane de euro): UNICEF România, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, Roma Educațional Fund România, Armata Salvării România, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale și Primăria orașului Oslo.

Armata Salvării este o organizație internațională care activează în prezent în 127 de țări.


sursa: http://www.romaniapozitiva.ro/bucuresti/primul-magazin-salvattex-din-romania-a-fost-deschis-la-bucuresti/

comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Your name (optional)

Optionally you can attach five files or less to this comment (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus: