About UsNewsGood practiceResearchPoliciesOpportunitiesMediaGallery

LEADERS Education propune revolutionarea sistemului educational din universitati

Data: 11.05.2012

LEADERS Education propune revolutionarea sistemului educational din universitati imbinand cursurile oferite de Ascendis, cea mai mare companie de training si consultanta din Romania, cu sesiuni in care liderii autentici din societatea actuala aduc in fata tinerilor povestile lor de succes legate de performanta, motivatie si, cel mai important, leadershipul in practica.

Cine vor fi viitorii lideri recunoscuti ai societatii romanesti vom afla la momentul oportun insa, pana cand vom ajunge acolo este esential sa stim ca acestia vor avea cel putin un lucru in comun: educatia construita prin implicare, integritate si inovatie.

“Ne-am propus sa schimbam Romania prin promovarea leadership-ului in randul tinerilor, iar modul in care este conceput programul LEADERS Education ii invata pe studenti si le demonstreaza, in acelasi timp, ca informatiile pe care le primesc pot fi puse in practica si pot duce la performante remarcabile”, declara Valentin Ionescu, Program Manager, LEADERS Education.


Prima sesiune a programului LEADERS Education va avea loc pe data de 9 mai, in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” si pe 10 mai in cadrul Universitatii Politehnice din Bucuresti. In cele cinci sesiuni saptamanale, tinerii isi vor schita un viitor performant pe baza solida construita de trainerii Ascendis si se vor intalni cu invitati precum: Raed Arafat- Fondator SMURD, Sergiu Mosoia- Director Medical Pfizer Romania, Florin Draica- Director Operatiuni, Divizia Retail, Pfizer Romania, Ileana Stana Ionescu- Actrita, Prof. Dr. Catalin Gabriel Smarandache- Manager Spitalul de copii „Marie Curie”, Ovidiu Balan- CEO GOODYEAR Dunlop Tires Romania, Iulian Stanciu- CEO Emag, Ovidiu Lipan Tandarica- Artist, Cezar Golumbeanu- Fondator si CEO Novensys.

LEADERS Education se adreseaza tinerilor cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani, tineri care vor sa isi depaseasca limitele, facand o schimbare atat in viata lor, cat si in societatea in care traiesc.

Participarea la program se face doar pe baza de selectie, numarul locurilor fiind limitat. Pentru a lua parte la sesiunile LEADERS Education, participantii trebuie sa completeze formularul online pe www.leaderseducation.ro.

LEADERS Education este un program dezvoltat cu sprijinul deosebit al Pfizer si GOODYEAR Dunlop Tires Romania alaturi de Ascendis, PrintMag, CLB, BenQ, MedLife, Flanco, Publica, SmartExperience, ACCA, Expo911, Hostway

Fundatia LEADERS contribuie la transformarea moderna a Romaniei prin dezvoltarea unor lideri responsabili si a unei mentalitati orientate catre implicare si actiune. Programele LEADERS sunt adaptate tuturor celor care doresc sa isi dezvolte abilitatile de leadership, indiferent de varsta sau nivelul de experienta. Printre initiativele fundatiei se numara: Leadership Autentic, LEADERS School si LEADERS Academy.

comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Your name (optional)

Optionally you can attach five files or less to this comment (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus:



Articole din Training & Certification:

» Formare certificata de Banca Mondiale & UNICEF privind abilitatile de aplicare a
» Social Work Retreat Experience - 7 credite profesionale
» La IASI seminar regional “FAMILIA ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ”,
» Workshop regional Botosani: Comunicarea dincolo de cuvinte
» Programul Start Up NationProgramul Start Up Nation - 200.000 lei nerambursabil pentru afacerea ta
» Depistarea precoce si perspective clinice in terapia copiilor sub 2 ani cu tulburari din spectrul autist
» Curs gratuit de ”Lucrator in comert” pentru rromii din regiunea Bucuresti-Ilfov
» PRIMELE WORKSHOP-URI INTRODUCTIVE ÎN METODA ”CĂLĂTORIA”
» Workshop-uri introductive: Astazi procedeul „Calatoria” e oferit cu generozitate pe tot cuprinsul globului, ca un instrument unic de o mare eficienta si profunzime, pentru trezirea si eliberarea potentialului infinit din noi însine, aflat la granita intre vindecarea emotionala si evolutia spirituala.
» Scoala de Vara 2014 „Grupuri de Risc si Servicii Sociale de Suport. Dreptul la nediscriminare”
» 4-6 Octombrie la Bucuresti la solicitarea la solicitarea mai multor romani si organizatii neguvernamentale, Seminarul
» NGOs Communication camp – primul training internațional de comunicare pentru ONG-uri
» The Journey
» Start cursului de calificare: ”Îngrijitoare bolnavi la domiciliu”.
» Centrul de Reabilitare și Integrare Profesională - CRIP Ciolpani a deschis două cursuri de calificare pentru beneficiarii proiectului-strategic INSERT
» AHSR califica persoanele cu dizabilitati in meseriile de tehnician mecanic si lucrator electromecanic
» Asociația Handicapaților Somatici din România (AHSR) oferă CURSURI DE CALIFICARE GRATUITE
» Brandon Bays pentru prima oara in Romania promoveaza metoda
» Pentru prima oara in Romania Brandon Bays va sustine Seminarul Journey Intensive - Bucuresti 31 mai – 2 iunie 2013
» Marketing Evening – Antreprenoriatul la IASI
» Curs de permacultura in Romania
» WEBINAR: Noul Office pentru organizatii nonguvernamentale
» Curs gratuit de „Start-up antreprenorial in economia sociala” pentru regiuna Nord-Vest / Cluj-Napoca, 25-27 februarie 2013
» Incepe cursul: Lucrator pentru estetica si igiena corpului omenesc
» Construim liderii de maine- CEO Clubs in parteneriat cu LEADERS Foundation
»
» Primii pasi in economia sociala
» Cursuri gratuite de relatii publice in luna septembrie la Mamaia
» Ultimele zile pentru a aplica la Start Up Your Idea
» Asociatia Smart Projects califica somerii din Bucuresti cu bani europeni
» Cursuri de formare profesionala la Bacau, "Manager de Proiect si Competente Antreprenoriale" organizate de Asociatia Smart Projects
» Cursuri gratuite pentru medici
» In aceasta vara are loc cea de a zecea editie LEADERS School
» Public Speaking Support Group - Libraria Bastilia, 1 iulie
» Patru centre de promovare a mestesugurilor romanesti au fost create in judetele Valcea, Sibiu, Arges si Botosani
» Arbitraj international si dreptul WTO (World Trade Organisation) la scoala de vara organizata de ELSA
» Antreprenoriat pe vremuri de criza: idei viabile, strategii, finantari
» Curs gratuit autorizat CNFPA . Invata sa fii PR alaturi de KCMC!
» Curs gratuit in domeniul vanzarilor autorizat CNFPA. Ministerul Muncii, Ministerul Educatiei si KCMC te invata sa devii agent de vanzari!
» Curs autorizat de Formator, Iasi, iunie 2012
» Sub deviza “Ia-ti avantul in training!”, incepe TOT Challenge!
» Educatie in antreprenoriat cu participare gratuita!
» Workshop GRATUIT “Success with Cambridge exams: PET, FCE”
» Fundatia World Vision Romania lanseaza Atelierul de mestesuguri
» Studentii mai aproape de traditii. Parteneriat ONG/Universitate/Institutie publica de cultura
» Shakespeare School organizeaza workshop-ul gratuit despre examenele Cambridge din cadrul campaniei „English – your way to success”
» Job Interview Challenge
» Construieste-ti un brand personal de succes la cea de a doua editie Weekend Seminar
» LEADERS Education propune revolutionarea sistemului educational din universitati
» Tabara de engleza la Londra cu Shakespeare School(16 – 25 ani)
» 240 de persoane vor invata gratuit despre cum poti sa faci afaceri intr-un mod responsabil social
» “Teen Patrol”-antreprenoriat social pentru elevii de liceu
» Career Leader – Training si perspective de cariera alaturi de companii de top
» Cursuri gratuite: "Dezvoltarea spiritului antreprenorial pentru grupurile vulnerabile"
» Cursuri gratuite de antreprenoriat social la Craiova
» Scoala de primavara Changemakers
» Aplica pana pe 20 aprilie la Simularea Institutiilor Uniunii Europene
» Invitatie la cursul gratuit "Antreprenor in Economia Sociala"
» Atelier practic de Branding personal si autopromovare
» Oportunitate: Curs gratuit de "Antreprenor in economia sociala"
» Cursuri gratuite TIC pentru persoanele cu dizabilitati
» „10 days MBA” cu certificare Management School (ESCP-EAP) London. Costuri acoperite din bugetul proiectului
» Peter Coles, profesor la Harvard Business School, susţine la Bucuresti un curs interactiv de negociere
» Proiect de reintegrare a detinutilor pe piata muncii si in societate
» Lansare inscriere curs Pregatirea cadrelor didactice pe tematici europene
» Workshopurile gratuite Social Impact Award ajung la Cluj
» IES lanseaza Scoala de antreprenoriat in economie sociala
» Inscrie-te la Online Business School si dezvolta-ti competentele de manager!
» Training si conferinta europeana pe tema comunicarii nonviolente in educatie la Timisoara
» Programul de burse naţionale UNESCO – L’Oréal “Pentru femeile din ştiinţă”
» Curs gratuit de vorbit in public pentru tineri intre 17 si 23 ani din Bacau
» Formalul si non-formalul se intalnesc pentru a oferi valoare educatiei
» Oferta de curs in domeniul economiei sociale
» Studentii Facultatii de Economie si de Administrare a Afacerilor vor putea efectua practica la ADR Vest
» Oportunitate: Scoala de vara "Cei trei piloni ai Antreprenoriatului Social: Antreprenoriat Social, Economie Sociala si Solidaritate Economica"
» Scoala de primavara pe tema Cercetarea in Antreprenoriatul Social
» Curs gratuit de Competente antreprenoriale
» A fost lansata brosura cu metode de invatare non-formala „Trainer's Laboratory – Experience non-formal training tools!”
» Oportunitate: Bursa partiala la School for Startups 2012 - singura scoala de antreprenoriat din Romania
» Selectie curs gratuit "Antreprenoriat in economie sociala"
» Anunt deschidere aplicatii de participare gratuita: Congresul Mondial - Scoala de Vara in Economie Sociala
» Invitatie CODECS: Curs demonstrativ “Managementul Schimbarii”
» Oportunitate de formare gratuita pentru satmareni
» Sesiune de instruire ACIS: Metode de analiza a proiectelor de investitii in contextul instrumentelor structurale
» IAA Young Professionals sprijina mediul ONG prin CivicVox
» Concurs pentru ONG-uri: Ai potențial de lider european?
» Formare profesionala online pentru sportivi
»
»
»
»
» Training Social Economy
»
» Training social economt
»
»