About UsNewsGood practiceResearchPoliciesOpportunitiesMediaGallery

Data: 15.09.2011

Mesajul adresat de Fundatia „Alaturi de Voi” Romania astazi, in conferinta de presa organizata la Sala Galbena a Prefecturii Iasi, va pleca spre Bucuresti cu sprijinul prefectului Dragomir Tomaseschi.

In documentul inaintat prefectului, ADV Romania si-a exprimat pozitia cu privire la Decizia nr.8 din 2011 a directorului Autoritatii de Management a POSDRU, care va duce la faliment sau executare silita majoritatea implementatorilor de proiecte cu finantare europeana pe acest program si a sugerat cateva solutii posibile. A sustinut acest demers si Cartel Alfa prin reprezentantul local.

Decizia mentionata si notificarea ce i-a urmat si care a fost primita de circa 3000 de implementatori de proiecte finantate prin POSDRU, modifica unilateral contractele de finantare, in sensul reducerii prefinantarii de la 30% la 10%, per total proiect, si stabileste obligativitatea de cheltuire integrala a prefinantarii intr-un termen care nu are nici cea mai mica legatura cu graficul activitatilor din proiect sau in caz contrar, de rambursare a acesteia sau a unei parti din ea. Prefectul Tomaseschi a declarat public angajamentul de a trimite de urgenta catre Bucuresti documentul ADV Romania, considerand problema in discutie extrem de importanta.

Pe de alta parte, la demersurile noastre, dl. senator Dumitru Oprea a chestionat reprezentantul Ministerului Muncii in comisia economica a Senatului cu privire la Decizia nr.8 a AM POSDRU si a fost informat ca decizia nu priveste implementatorii care au depus cereri de rambursare si ca autoritatea de management este la zi cu decontarile- doua informatii care de altfel, sunt false.

Catalin Ivan, europarlamentar, s-a oferit sa faciliteze intalnirea unei delegatii la Comisia Europeana, cu comisarul european responsabil pentru ocupare, afaceri sociale si incluziune, dl Laszlo Andor pentru ca acesta sa fie instiintat asupra situatiei si pentru a-i fi solicitat sprijinul. La Bucuresti, astazi, incepand cu ora 10 a fost pichetat sediul AM POSDRU de catre Coalitia ONG pentru Fonduri Structurale, Confederatia Nationala Sindicala ”Cartel ALFA”, Blocul National Sindical, Confederatia Nationala a Sindicatelor Libere din Romania FRATIA, Federatia AGROSTAR. O delegatie a fost invitata la dialog cu reprezentantii AM.

Acestia au explicat ca nu mai au bani de la bugetul de stat pentru prefinantari si ca au foarte multi bani blocati la beneficiari, nesolicitati spre rambursare. De asemenea, desi nu retrag decizia si notificarea, au spus ca sunt de acord sa gandeasca impreuna cu protestatarii-implementatori de proiecte POSDRU un alt mecanism care sa grabeasca rambursarea. Recapituland informatia pentru deplina intelegere, afirmam ca prin documentele citate, AM POSDRU incalca Legea 52/2003 privind transparenta decizionala, Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa si Constitutia Romaniei – Principiul neretroactivitatii (art 15.2).

Daca la nivel de beneficiar de finantare este posibil sa se ajunga in situatia de faliment sau la executarea silita pentru ca nu a avut lichiditati pentru onorarea contractelor semnate, la nivel national noua decizie va influenta ritmul de absorbtie si va duce la situatia in care multe proiecte nu vor fi finalizate.

Consecintele ar putea fi necheltuirea banilor europeni, in conditiile in care Romania plateste integral taxele la UE, pierderea locurilor de munca ce au fost create prin aceste proiecte, deci cresterea somajului.

comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Your name (optional)

Optionally you can attach five files or less to this comment (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus:



Articole din Grants & Funding:

» ASHOKA ȘI NESTLE lanseaza „CREATING SHARED VALUE PRIZE” in valoare de 500,000 franci elvetieni
» CESE ofera premii de 50.000 Euro pentru promovarea locurilor de muncă de calitate și a spiritului antreprenorial pentru viitorul ocupării forţei de muncă
» AFIR: nu mai sunt bani
» AM POCU anunta rezultatul procesului de solutionare a contestatiilor
» Finanțare pentru tineri sportivi și artiști
» FONDURI EUROPENE de până la 15.000 de euro!-Ghidul_Solicitantului_sM_6.3_2017
» Lista intermediară a cererilor de finanțare aprobate în cadrul apelurilor POCU/18/4/4.1 și POCU/20/4/4.2
» Facilitare comunitara: Ai depus cererea la APIA? Iată ce drept ai după expirarea termenului-limită de 15 mai!
» 177 mil. euro: credite cu susținere europeană pentru întreprinderile mici și mijlocii din România
» Nouă ne pasă - de mediul rural, de educație, de abandonul școlar. Finanțare
» Granturi in valoare de 200.000 euro in competitia
» Ordonanță de Urgență adoptată în ședința de astăzi: Mecanismului financiar Spaţiul Economic European 2014 - 2021 şi Mecanismul financiar norvegian 2014 – 2021
» Top 30 idei de afaceri neagricole pe care le poți porni la țară cu fonduri europene
»
» Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se apropie de nivelul maxim alocat
» Eugen LUCAN, reprezentantul Romaniei in CESE va sustine nominalizarile romanesiti pentru acordarea PREMIULUI CESE PENTRU SOCIETATEA CIVILA 2014-"Rasplatirea excelentei in initiative ale societatii civile". Valoarea premiilor este de 30.000 Euro!
» Studiu european: comisionul ilicit in materie de fraudare a achizitiilor publice
» Ministerul Fondurilor a publicat strategia Romaniei pentru fondurile europene. Ce vrea Romania sa-si ”cumpere” pe banii de la Comisia Europeana
» Prima runda pilot a Fondului de Mobilitate pentru Experti din Romania si Republica Moldova a fost prelungita pana in decembrie 2013
» Fondurile europene si economia sociala, cum a fost pana in 2013, ce va urma
» Astăzi se lansează Competiția NESsT pentru Întreprinderi Sociale 2013!
» Premiu de artă pentru Europa Centrală și de Est în valoare de 35.000 euro. START LA ÎNSCRIERI!
» Fabricat in Tara lui Andrei – cea mai mare competitie de afaceri sociale cu finantari in valoare totala de pana la 350.000 euro - isi anunta finalistii
» Fonduri UE 2014-2020. Calendarul cu termene limita, publicat de Minister.
» YouthBank Bucuresti anunta un fond de 30.000 lei pentru proiectele liceenilor
» World Vision România oferă finanţare pentru 30 de ateliere de meşteşuguri
» Antreprenorii din Romania pot primi 30.000 de euro finantare pentru proiectele lor digitale
» Primul Minisitru declara: Am primit instiintarea oficiala privind deblocarea POSDRU
» Innovation Norway
» LifeLongLearning in Europe
» Corectii financiare de 198 milioane de euro pe POS DRU si de 10 milioane euro pe POS Mediu
» Beneficiarii de fonduri UE care asteapta platile se plang de conturi blocate, restante de milioane de euro si
»
» Se reiau platile AMPOSDRU catre beneficiari
» Leonard Orban: Corectia de 25% pe POSDRU nu va afecta toti beneficiarii
» AM POSDRU vrea sa ajute beneficiarii afectati de intarzierile in rambursarea banilor din FSE
» AM POSDRU anunta prelungirea termenului de plata pentru cererile aprobate
» Agricultura din Romania dupa 5 ani de fonduri europene
» TVA va fi eligibila pentru proiectele POSDRU depuse inainte de 2012 si aflate in implementare
» Credite cu dobandă subventionata pentru accesarea fondurilor europene destinate agricultorilor
» 40.000 USD in programul de finantare PACT pentru COMUNITATE. AFLA DETALII SI APLICA PANA IN 5 SEPTEMBRIE 2012!
» 805 cereri de finantare primite in cadrul Schemei de Grant pentru ONG-uri de Organismul Intermediar Elvetian
» Consiliul Europei cere fortelor politice din Romania sa asigure functionarea institutiilor si respectarea normelor democratice
» Burse pentru viitori antreprenori
» Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere – Masura 123
» 100.000 de euro in programul de granturi Raiffeisen Comunitati 2012
» Se prelungeste sesiunea de depunere a proiectelor pentru Masura 141 Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenta
» POSDRU- noi reguli pentru verificarea cheltuielilor
» Finantare de peste 65 000 lei pentru solutii moderne de invatare in scolile si liceele clujene.
» Norvegia va oferi fonduri nerambursabile de 300 mil. euro pentru promovarea tehnologiilor nepoluante
» Mai bine de 5.000.000 CHF, bani in cadrul Programului de Cooperare Elvetiano-Roman pentru dezvoltarea societatii romanesti!
» FDSC lanseaza a doua runda de finantare in cadrul Fondului de Actiune Rapida
» Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului va incuraja crearea centrelor de afaceri si parcuri industriale
» Fundatia ERSTE ofera burse pentru cercetari sociologice: “ERSTE Foundation Fellowship for Social Research”, sesiunea 2012-2013
» Apel pentru transmiterea de proiecte, editia 2012 „Sustinerea proiectelor inovatoare din partea ONG-urilor din Romania in domeniul coeziunii sociale”
» Lansarea Schemei de grant pentru ONG-uri, runda intai
» Apeluri de proiecte ce se lanseaza in luna Mai
» IKEA va acorda 30.000 euro pentru cel mai potrivit partener pentru dezvoltarea de programe și proiecte care au ca scop bunăstarea copiilor!
» Romanian American Foundation si Fundatia pentru Parteneriat acorda peste 1 milion de lei pentru infiintarea a sapte intreprinderi sociale "verzi"
» Echipa Youth Bank Mures a selectat 10 proiecte scrise de liceenii mureseni in vederea finantarii
» Sprijinul pentru tinerii fermieri creste la 40.000 de euro
» 10 aprilie, este ultima zi pentru depunerea Scrisorilor de intentie la Fondul pentru Inovare Civica!
» Doua milioane lei pentru dezvoltarea resurselor umane din mediul rural
» Antreprenoriatul la feminin
» Fondul pentru Inovare Civica, o noua linie de finantare pentru organizatiile neguvernamentale
» Apel pentru propuneri de finantare: Making the Most of EU Funds for Roma
» Masuri referitoare la Programul Operational Dezvoltarea Resurselor Umane
» Intreruperea termenului de plata pentru cererile in curs pe POSDRU
» MMFPS selecteaza asociatii si fundatii care infiinteaza si administreaza unitati de asistenta sociala in vederea acordarii de subventii de la bugetul de stat
» CEE Trust anunta prioritatile sale pentru activitatea de finantare din 2012 in Romania
» YouthActionNet - burse pentru tinerii antreprenori din domeniul social
» Fonduri europene pentru educatia antreprenoriala
»
»
» Peste 6 milioane de Euro în 2012 bugetul programului Tineret în Acţiune. Bani pentru proiecte
»
» Program de finantare pentru cresterea nivelului educational al elevilor din clasele primare
»
»
»
»
»
»
»
»
» Traian Basescu despre un minister pentru administrarea fondurilor UE: Trebuie sa fie un om credibil la Bruxelles. Stiu cine va fi, e convenit cu premierul
»
»
»
»
» Lansarea competiţiei „Beneficii economice din investiţii sociale
»
»
»
»
»
»