Despre noiStiriBune practiciCercetarePoliticiOportunitatiMediaGalerie

Contestatii: Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina sa de internet, ghidul solicitantului pentru accesarea submasurii 6.2 - Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale, versiunea consultativa, sesiunea a treia – 2017.

Data: 20.04.2017

Stimate Domnule Prim Ministru,
Stimate Domnule Ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale,
Stimata Doamna Ministru al Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene
Stimate doamne si stimati domni senatori si deputati,



    Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina sa de internet, ghidul solicitantului pentru accesarea submasurii 6.2 - Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale, versiunea consultativa, sesiunea a treia – 2017.
    Analizand prevederile ghidului sus mentionat si ale anexei 7 - Lista codurilor CAEN aferente activitatilor care sunt eligibile la finantare, s-au constatat o serie de nereguli grave, susceptibile de a afecta alocarea fondurilor europene nerambursabile prin intermediul submasurii 6.2, dupa cum urmeaza:
1.

    In anexa 7 - Lista codurilor CAEN aferente activitatilor care sunt eligibile la finantare, la ghidul solicitantului submasura 6.2, codul CAEN 1629 - Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din pluta, paie si din alte materiale vegetale impletite este incadrat in categoria „Serviciilor pentru populatia din spatiul rural”.
-    codul CAEN 1629 este singurul cod CAEN de productie, din anexa 7, incadrat de catre AFIR in categoria „Serviciilor pentru populatia din spatiul rural”;
-    conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, fabricarea este sinonima cu productia;
2.    AFIR nu a oferit o definitie clara a serviciilor pentru populatia din spatiul rural.
3.    Exista discriminari intre diversele servicii din anexa 7, doar o parte dintre aceste servicii fiind considerate de catre AFIR servicii pentru populatia din mediul rural.

    Avand in vedere aceste aspecte deosebit de grave cu consecinte asupra returnarii fondurilor europene catre Uniunea Europeana, va solicitam urmatoarele:
1.    Demararea unei anchete urgente la AFIR asupra modului in care au fost intocmite documentele aferente submasurii 6.2;
2.    Anularea lansarii submasurii 6.2 si 6.2 ITI pana la finalizarea anchetei;
3.    Anchetarea modului in care o singura activitate productiva (cea aferenta codului CAEN 1629) este incadrata eronat in categoria serviciilor pentru populatia rurala, pentru a fi favorizata la acordarea nejustificata a punctajului suplimentar, conform principiului de selectie 2, aferent prioritizarii sectoarelor cu potential de crestere (este singura activitate productiva care primeste cele 45 de puncte aferente serviciilor);
4.    Prezentarea motivelor pentru care nu au fost incadrate in categoria „Serviciilor pentru populatia din spatiul rural” si alte activitati productive, in conditiile in care serviciile sunt prioritizate in fata productiei (primind 45 de puncte)?
5.    Prezentarea bazei legislative in care sunt definite serviciile pentru populatia din mediul rural
6.    Prezentarea actului normativ in baza caruia numai o serie de servicii din anexa 7 sunt incadrate ca servicii pentru populatia rurala;
7.    Temeiul legal in baza caruia o serie de servicii (ca de exemplu – cele aferente codurilor CAEN 3313 - Repararea echipamentelor electronice si optice, 3314 - Repararea echipamentelor electrice, 3530 - Furnizarea de abur si aer conditionat, 3821 - Tratarea si eliminarea deseurilor nepericuloase, 3900 - Activitati si servicii de decontaminare, 5210 – Depozitari, 8129 - Alte activitati de curatenie si 9604 - Activitati de intretinere corporala) nu sunt incadrate in categoria serviciilor pentru populatia rurala desi alte activitati din aceleasi clase sau similare - 33 (de exemplu activitatile aferente codului CAEN 3315 - Repararea si intretinerea navelor si barcilor), 38 (de exemplu activitatile aferente codului CAEN 3811 - Colectarea deseurilor nepericuloase), 96 (de exemplu activitatile aferente codurilor CAEN 9601 - Spalarea si curatarea (uscata) articolelor textile si a produselor din blana, 9602 - Coafura si alte activitati de infrumusetare) sunt incadrate in categoria serviciilor pentru populatia din mediul rural si prin urmare sunt favorizate la obtinerea finantarii prin acordarea a 45 de puncte suplimentar.
8.    Prezentarea temeiului legal pentru care activitatile aferente codului CAEN 9604 - Activitati de intretinere corporala NU SUNT INCADRATE in categoria serviciilor pentru populatia rurala iar celelalte activitati aferentre clasei 960, respectiv 9601 - Spalarea si curatarea (uscata) articolelor textile si a produselor din blana, 9602 - Coafura si alte activitati de infrumusetare si 9603 Activitati de pompe funebre si similare, cu exceptia inchirierii si vanzarii locurilor de veci, sunt incadrate in categoria serviciilor pentru populatia din mediul rural;
9.    Cine sunt vinovatii pentru aceste grave derapaje si discriminari intre incadrarea activitatilor in categoria serviciilor pentru populatia din mediul rural (nume, prenume, functie);
10.    Prezentarea rezultatelor anchetei corpului de control, a masurilor si sanctiunilor dispuse si demiterea conducerii AFIR.

Va solicitam expres prezentarea raspunsului punctual la toate cele 10 probleme semnalate.

Va multumim !!!

Cu deosebita consideratie,
Eugen LUCAN

Presedinte,
Asociatia ANGEL


Despre Asociatia ANGEL:


Misiunea Asociatiei ANGEL este de a promova bunăstarea şi armonia copilului, individului, familiei si a comunitaţii, de a promova drepturile omului, protectia mediului, valorile culturale si spirituale.
Asociatia ANGEL ajuta persoane in situaţii de dificultate, indiferent de natura şi cauza acestora, pe teritoriul naţional şi in afara lui.

Lista de fisiere atasate:
comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Numele tau (optional)

Optional, aveti posibilitatea sa atasati cinci fisiere sau mai putin la acest comentariu (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus:



Articole din Asociatii:

» Contestatii: Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina sa de internet, ghidul solicitantului pentru accesarea submasurii 6.2 - Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale, versiunea consultativa, sesiunea a treia – 2017.
» Asociatia Armata Salvării inaugurează în Iași al 4-lea magazin SALVATtex și un atelier de Redesign
» PETIȚIE privind soluționarea penalităților și dobânzilor de întârziere datorate nerespectării termenelor de rambursare.
» Solicitare privind problema "conditiilor artificiale" din cadrul AFIR. Intrebari deschise adresate Guvernului.
» Proiectul ”FIDELIS: Program integrat de dezvoltare a economiei sociale pentru persoane cu dizabilitati si femei in situatii de risc” s-a incheiat
» 5 afaceri sociale de succes dezvoltate prin proiectul "Solutii integrate pentru probleme sociale si de mediu"
» Ingrijirea la domiciliu profesionalizata, avantaje, provocari, recomandari
» 5 structuri de economie sociala, 46 noi locuri de munca in structuri de economie sociala (SES)
» FIDELIS: 4 serii de cursuri de calificare în meseria de ”Îngrijitor bolnavi la domiciliu”.
» Lansare SES CIFIX RELAX – centru de intretinere fizica si sport, in regiunea Sud Muntenia
» Rromii: intre trecut si prezent
» Asociaţia pentru Formare în Domeniul Securităţii Private (AFDSP) lansează un proiect de incluziune ocupatională dedicat grupului vulnerabil reprezentat de persoanele de etnie rromă
» Eugen Nicolăescu: Spitalele ar putea funcţiona ca regii autonome, societăţi comerciale sau ONG-uri
» Invitatie masa rotunda: Rolul intreprinderilor sociale in dialogul social si cetatenia activa
» Peste 160 de persoane prezente la Conferinta internationala ”Economia socială în practică: Rolul economiei sociale în reintegrarea socio-profesională a persoanelor defavorizate” (ANEXE: Poze, Concluzii si Prezentari)
» Tendinte si perspective privind integrarea pe piata muncii a persoanelor cu dizabilitati din mediul rural
» Conferința internațională: Economia socială în practică : rolul economiei sociale în reintegrarea socio-profesională a persoanelor defavorizate
» Seminarul “Responsabilitatea Socială în proiectele turistice”
» In perioada 26-28 Aprilie 2013, va avea loc la Complex Caro-Golf din București, târgul de economie socială organizat de HR Specialists în parteneriat cu Asociația RENINCO, în cadrul proiectului “Mai aproape de oameni, prin forme ale economiei sociale”,
» Facilitățile pentru angajatorii persoanelor cu dizabilități: de la teorie la practică
» ”Proactiv - de la marginal la incluziv” - promovarea activa a incluziunii sociale pe piata muncii prin activarea economiei sociale
» Asocierea, o solutie pentru productia agricola locala
» Asociatia E31 Pentru Viitor organizeaza expozitia “Cretiv!Inovativ!”
» Asociatia de producatori Dabuleni - Casa Pepenilor, exemplu pe piata romaneasca
» Proiect de succes din Romania: Centru rezidential de asistenta medico-sociala pentru persoane varstnice
» Organizatiile neguvernamentale protesteaza impotriva atacului concertat la adresa democratiei si a statului de drept
» Job-Club pentru someri
» Ziua Mondiala a Mediului 2012 Economia verde si dezvoltarea sustenabila a naturii prin turism
» Habitat for Humanity Romania de două ori pe podium la Gala Societatii Civile cu proiectul Big Build 2011
» HOSPICE Casa Sperantei, premiata pentru 2 decenii de activitate in Romania
» Asociatia Alternative Sociale din Iasi se numara printre castigatorii Galei Societatii Civile 2012
» Invitatie Masa Rotunda, 24.04.2012 Ploiesti: “Economie Socială între incluziune, responsabilitate corportativă și antreprenoriat social”
» Invitatie Masa rotunda 25.04.2012 Bucuresti: “Economie Socială între incluziune, responsabilitate corportativă și antreprenoriat social
» Habitat for Humanity Romania a demarat programul "Protejeaza-ti caminul, pregateste-ti comunitatea!"
» Antreprenoriat social pentru comunitatile dezavantajate de rromi
» Antreprenoriat si oportunitati de cariera la evenimentul de lansare Akcees
» Toate la timpul lor...
» Reciclarea deseurilor, o sansa pentru persoanele aflate in dificultate
» Delta Antreprenor – turismul poate imbunatati viata localnicilor
» Sunt deschise inscrierile pentru expozanti la Targul de martisor cu produse realizate de ONG-uri
» Proiect de antreprenoriat social pentru rromii din judetul Iasi
» Modelul Economiei Sociale în România: economia socială oferă profit pentru oameni
» Asociatia Culturala Momentum a demarat inscrierile in programul Unite Cultures Through Culture – U.C.T.C. !
» S-a lansat programul de sprijin pentru dezvoltarea de intreprinderi sociale
» Organizatiile neguvernamentale: Asociatii - scurta descriere
» In Baia Mare, ASSOC a deschis primul restaurant social din Romania
» Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi?
» Modele de buna practica in domeniul incluzinii sociale
» Inaugurare oficiala: Prima intreprindere de economie sociala din Regiunea de Nord-Vest a Romaniei
» Sacosa de Panza cauta studenti voluntari
» Crearea si promovarea de instrumente de economie sociala in scopul incluziunii pe piaţa forţei de muncă a grupurilor defavorizate
» Se lanseaza proiectul “Stimularea ocuparii active, a dezvoltarii antreprenoriale si a economiei nonagricole durabile prin formarea si implicarea resurselor umane neocupate din zonele rurale”
» Situatia firmelor sociale in Romania in viziunea AREAS Suceava
»
»