Despre noiStiriBune practiciCercetarePoliticiOportunitatiMediaGalerie

Mai bine de 5.000.000 CHF, bani in cadrul Programului de Cooperare Elvetiano-Roman pentru dezvoltarea societatii romanesti!

Data: 05.06.2012

Lansarea Schemelor de Grant din cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român: participare record 

Pe data de 29 mai a.c. a avut loc lansarea oficială a celor două scheme de grant din cadrul Fondurilor Tematice Participarea Societăţii Civile şi Parteneriate şi Experţi. Acţiunea a fost derulată în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român, prin intermediul consorţiului format din KEK-CDC Consultants, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Fundaţia pentru Parteneriat, în calitate de Organism Intermediar Elveţian (OIE). , In cadrul acestei prime runde de finanțare, vor fi acordate granturi în valoare totală de 5.100.000 CHF.

Peste 300 de reprezentanţi ai sectoarelor neguvernamental şi public au participat la evenimentul care a avut loc în Bucureşti. Excelenţa Sa, Domnul Jean - Hubert Lebet, Ambasadorul Elveţiei în România, a fost prezent şi a subliniat importanţa Programului, menit să sprijine dezvoltarea societăţii româneşti.


Fondurile Tematice Participarea Societăţii Civile şi Parteneriate şi Experţi au atras o participare record la evenimentul de lansare desfăşurat în Bucureşti, pe data de 29 mai. Peste 300 de reprezentanţi ai sectoarelor public şi neguvernamental au fost prezenti, interesaţi de posibilităţile de finanţare oferite în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român.

Evenimentul a fost deschis de către  Excelenţa Sa, Domnul Jean – Hubert Lebet, Ambasadorul Elveţiei în România. Domnia sa a accentuat importanța derulării Programului de Cooperare, în contextul sprijinirii societăţii romaneşti către o dezvoltare durabilă şi sustenabila.

Doamna Elena Georgescu, Director General Adjunct, Unitatea Naţională de Coordonare (Ministerul Finanţelor Publice) şi domnul Thomas Stauffer, Şeful Biroului Contribuţiei Elveţiene la Bucureşti şi au vorbit despre obiectivele Programului şi despre buna cooperare elveţiano – română.

Programul de Cooperare Elveţiano–Român îşi propune să finanţeze proiecte ale căror obiective vin în întâmpinarea nevoilor de dezvoltare ale societăţii româneşti.

Programul cuprinde, printre altele, două fonduri tematice, care au fost prezentate în cadrul evenimentului, respectiv Fondul de reformă privind participarea societăţii civile şi Fondul pentru parteneriate şi experţi.

Prima Cerere de propuneri de proiecte lansată în data de 10 mai 2012 în cadrul Schemei de grant pentru ONG-uri, pune la dispoziţia organizaţiilor 2.000.000 CHF – pentru Componenta Social şi 600.000 CHF – pentru Componenta Mediu şi are ca obiectiv consolidarea organizaţiilor neguvernamentale din România şi susţinerea participării lor active în procesul formulării de politici.

Prima Cerere de propuneri de proiecte lansată în 21 mai 2012 în cadrul Schemei de grant pentru Parteneriate îşi propune să contribuie la promovarea şi consolidarea parteneriatelor instituţionale dintre partenerii români şi elveţieni, pentru a contribui la soluţionarea provocărilor specifice dezvoltării, la întărirea capacităţii şi structurilor partenerilor instituţionali români, pentru a beneficia de valoarea adăugată elveţiană şi a contribui la întărirea parteneriatelor. Suma disponibilă spre finanţare este de 2.500.000 CHF.

Sesiunea de informare, parte integrantă a evenimentului, a furnizat detalii referitoare la cele două Cereri de propuneri de proiecte, iar reprezentanţii OIE au răspuns întrebărilor adresate de participanţi. S-a remarcat un interes sporit fata de schemele de grant prezentate, precum şi o mare diversitate a tematicii întrebărilor din public.

Evenimentul de la Bucureşti deschide seria sesiunilor de informare ce vor avea loc în cursul lunii iunie în următoarele oraşe din ţară: Braşov, Călăraşi, Craiova, Cluj, Galaţi, Iaşi şi Timişoara.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Despre KEK-CDC Consultants

KEK-CDC Consultants este o companie înfiinţată în anul 1983, ale cărei servicii axate pe planificare, monitorizare şi evaluare a proiectelor, programelor şi politicilor, în contextul dezvoltării internaţionale, sunt oferite organizaţiilor din sfera administraţiei publice şi nonprofit.  În prezent, KEK-CDC Consultants deţine competente în dezvoltarea de strategii şi concepte, dezvoltarea unor sisteme de management al calităţii (monitorizare, sisteme de certificare), dezvoltare organizaţională, moderare şi facilitare. www.kek.ch

Despre Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile

FDSC este o organizaţie neguvernamentală, independentă, înfiinţată în anul 1994, în cadrul unei iniţiative a Comisiei Europene. În cei peste 15 ani de activitate, FDSC a acumulat o vastă experienţă în gestionarea şi alocarea fondurilor către organizaţii neguvernamentale – peste 1700 de proiecte finanţate, cu un buget total de peste 70 de milioane de euro. Uniunea Europeană (programele Phare adresate societăţii civile), Banca Mondială, Charity Know How, USAID, Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (Fondul ONG 2004 – 2009) sunt câţiva dintre donatorii pentru care FDSC a realizat managementul programelor de finanţare derulate în România. www.fdsc.ro

Despre Fundaţia pentru Parteneriat

Fundația pentru Parteneriat a fost înființată în 1998 ca fundație independentă și face parte din Parteneriatul pentru Mediu, care sprijină proiecte de îmbunătățirea mediului și dezvoltarea comunităţilor în șase ţări din Europa Centrală și de Est. Fundaţia dezvoltă și implementează o gamă largă de programe şi instrumente, care includ finanţările, asistenţa tehnică, instruirea precum şi programe operaţionale specifice. Până în prezent fundația a finanțat peste 750 de proiecte prin interemdiul a 11 programe de finanțare. www.repf.ro

Despre Programul de Cooperare Elveţiano-Român

Programul de Cooperare Elvetiano-Român îşi propune să contribuie la reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, cât şi între diferitele regiuni de dezvoltare ale statelor beneficiare. Suma alocată României în cadrul acestei asistenţe financiare este de 181 mil. CHF, perioada de angajare a fondurilor fiind de 5 ani de la data aprobării creditului cadru de către Parlamentul elveţian, iar cea a plăţii efective de 10 ani.

comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Numele tau (optional)

Optional, aveti posibilitatea sa atasati cinci fisiere sau mai putin la acest comentariu (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus:



Articole din Finantari & Fonduri:

» Formularul 230: Surprize ascunse pentru ONG-uri în Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 147/2020
» ASHOKA ȘI NESTLE lanseaza „CREATING SHARED VALUE PRIZE” in valoare de 500,000 franci elvetieni
» CESE ofera premii de 50.000 Euro pentru promovarea locurilor de muncă de calitate și a spiritului antreprenorial pentru viitorul ocupării forţei de muncă
» AFIR: nu mai sunt bani
» AM POCU anunta rezultatul procesului de solutionare a contestatiilor
» Finanțare pentru tineri sportivi și artiști
» FONDURI EUROPENE de până la 15.000 de euro! Ghidul Solicitantului Masura 6.3 / 2017
» Lista intermediară a cererilor de finanțare aprobate în cadrul apelurilor POCU/18/4/4.1 și POCU/20/4/4.2
» Facilitare comunitara: Ai depus cererea la APIA? Iată ce drept ai după expirarea termenului-limită de 15 mai!
» 177 mil. euro: credite cu susținere europeană pentru întreprinderile mici și mijlocii din România
» Nouă ne pasă - de mediul rural, de educație, de abandonul școlar. Finanțare
» Granturi in valoare de 200.000 euro in Competitia „Idei din Tara lui Andrei”
» Ordonanță de Urgență adoptată în ședința de astăzi: Mecanismului financiar Spaţiul Economic European 2014 - 2021 şi Mecanismul financiar norvegian 2014 – 2021
» Top 30 idei de afaceri neagricole pe care le poți porni la țară cu fonduri europene
» Intreprinderile sociale vor putea obtine, pana la sfarsitul acestui an, atestatul care le va oferi posibilitatea de a accesa fonduri europene,
» Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se apropie de nivelul maxim alocat
» Eugen LUCAN, reprezentantul Romaniei in CESE va sustine nominalizarile romanesiti pentru acordarea PREMIULUI CESE PENTRU SOCIETATEA CIVILA 2014-"Rasplatirea excelentei in initiative ale societatii civile". Valoarea premiilor este de 30.000 Euro!
» Studiu european: comisionul ilicit in materie de fraudare a achizitiilor publice
» Ministerul Fondurilor Europene a lansat oficial in dezbatere publica, marti seara, noul proiect de acord de parteneriat
» Prima runda pilot a Fondului de Mobilitate pentru Experti din Romania si Republica Moldova a fost prelungita pana in decembrie 2013
» Fondurile europene si economia sociala, cum a fost pana in 2013, ce va urma
» Astăzi se lansează Competiția NESsT pentru Întreprinderi Sociale 2013!
» Premiu de artă pentru Europa Centrală și de Est în valoare de 35.000 euro. START LA ÎNSCRIERI!
» Fabricat in Tara lui Andrei – cea mai mare competitie de afaceri sociale cu finantari in valoare totala de pana la 350.000 euro - isi anunta finalistii
» Fonduri UE 2014-2020. Calendarul cu termene limita, publicat de Minister.
» YouthBank Bucuresti anunta un fond de 30.000 lei pentru proiectele liceenilor
» World Vision România oferă finanţare pentru 30 de ateliere de meşteşuguri
» Antreprenorii din Romania pot primi 30.000 de euro finantare pentru proiectele lor digitale
» Primul Ministru declara: Am primit instiintarea oficiala privind deblocarea POSDRU
» In ultimii 5 ani, Innovation Norway a administrat in Romania proiecte de peste 45 de milioane de euro in domeniul protectiei mediului, al productiei sustenabile, al inovatiei
» Educatia pe tot parcursul vietii - o prioritate a sistemelor de invatamant globale
» Corectii financiare de 198 milioane de euro pe POS DRU si de 10 milioane euro pe POS Mediu
» Beneficiarii de fonduri UE care asteapta platile se plang de conturi blocate si de restante de milioane de euro
» Peste o suta de proiecte pentru finantare UE, in evaluare timp de un an si jumatate la MAI. Cine sunt evaluatorii si cat incaseaza din bani publici
» Se reiau platile AMPOSDRU catre beneficiari
» Leonard Orban: Corectia de 25% pe POSDRU nu va afecta toti beneficiarii
» AM POSDRU vrea sa ajute beneficiarii afectati de intarzierile in rambursarea banilor din FSE
» AM POSDRU anunta prelungirea termenului de plata pentru cererile aprobate
» Agricultura din Romania dupa 5 ani de fonduri europene
» TVA va fi eligibila pentru proiectele POSDRU depuse inainte de 2012 si aflate in implementare
» Credite cu dobandă subventionata pentru accesarea fondurilor europene destinate agricultorilor
» 40.000 USD in programul de finantare PACT pentru COMUNITATE. AFLA DETALII SI APLICA PANA IN 5 SEPTEMBRIE 2012!
» 805 cereri de finantare primite in cadrul Schemei de Grant pentru ONG-uri de Organismul Intermediar Elvetian
» Consiliul Europei cere fortelor politice din Romania sa asigure functionarea institutiilor si respectarea normelor democratice
» Burse pentru viitori antreprenori
» Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere – Masura 123
» 100.000 de euro in programul de granturi Raiffeisen Comunitati 2012
» Se prelungeste sesiunea de depunere a proiectelor pentru Masura 141 Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenta
» POSDRU: Instructiunea nr. 61 privind verificarea cererilor de rambursare din cadrul proiectelor finantate
» Finantare de peste 65 000 lei pentru solutii moderne de invatare in scolile si liceele clujene.
» Norvegia va oferi fonduri nerambursabile de 300 mil. euro pentru promovarea tehnologiilor nepoluante
» Mai bine de 5.000.000 CHF, bani in cadrul Programului de Cooperare Elvetiano-Roman pentru dezvoltarea societatii romanesti!
» FDSC lanseaza a doua runda de finantare in cadrul Fondului de Actiune Rapida
» Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului va incuraja crearea centrelor de afaceri si parcuri industriale
» Fundatia ERSTE ofera burse pentru cercetari sociologice: “ERSTE Foundation Fellowship for Social Research”, sesiunea 2012-2013
» Apel pentru transmiterea de proiecte, editia 2012 „Sustinerea proiectelor inovatoare din partea ONG-urilor din Romania in domeniul coeziunii sociale”
» Lansarea Schemei de grant pentru ONG-uri, runda intai
» Apeluri de proiecte ce se lanseaza in luna Mai
» IKEA va acorda 30.000 euro pentru cel mai potrivit partener pentru dezvoltarea de programe și proiecte care au ca scop bunăstarea copiilor!
» Romanian American Foundation si Fundatia pentru Parteneriat acorda peste 1 milion de lei pentru infiintarea a sapte intreprinderi sociale "verzi"
» Echipa Youth Bank Mures a selectat 10 proiecte scrise de liceenii mureseni in vederea finantarii
» Sprijinul pentru tinerii fermieri creste la 40.000 de euro
» 10 aprilie, este ultima zi pentru depunerea Scrisorilor de intentie la Fondul pentru Inovare Civica!
» Doua milioane lei pentru dezvoltarea resurselor umane din mediul rural
» Antreprenoriatul la feminin
» Fondul pentru Inovare Civica, o noua linie de finantare pentru organizatiile neguvernamentale
» Apel pentru propuneri de finantare: Making the Most of EU Funds for Roma
» Masuri referitoare la Programul Operational Dezvoltarea Resurselor Umane
» Intreruperea termenului de plata pentru cererile in curs pe POSDRU
» MMFPS selecteaza asociatii si fundatii care infiinteaza si administreaza unitati de asistenta sociala in vederea acordarii de subventii de la bugetul de stat
» CEE Trust anunta prioritatile sale pentru activitatea de finantare din 2012 in Romania
» YouthActionNet - burse pentru tinerii antreprenori din domeniul social
» Fonduri europene pentru educatia antreprenoriala
» 17 ghiduri gratuite de strangere de fonduri si obtinere de finantari
» Seminar de informare URBACT II
» Peste 6 milioane de Euro în 2012 bugetul programului Tineret în Acţiune. Bani pentru proiecte
» Program cu finantare europeana pentru somerii tineri si somerii de lunga durata, tineri si adulti
» Program de finantare pentru cresterea nivelului educational al elevilor din clasele primare
» Implementarea Regio - Programul Operational Regional in Regiunea Vest la sfarsitul anului 2011
» Oferta de 10.000 de euro in servicii de marketing online pentru sustinerea unei cauze din sectorul non-profit
» PROGRESS - finantari europene pentru imbunatatirea politicilor sociale
» NESsT lanseaza Competitia intreprinderilor sociale 2011-2012
» Ecouri ale actiunilor de protest: de la Iasi la Bucuresti si ...UE!
» Benenfiiarii POS DRU ies in strada
» Eugen LUCAN semnaleaza ca s-a lansat premiului CESE pentru societatea civilă 2011 care are o valoare de 30.000 Euro
» Catalogul Atelierelor Grundtvig aprobate pentru derulare in 2011-2012.
» Traian Basescu despre un minister pentru administrarea fondurilor UE: Trebuie sa fie un om credibil la Bruxelles. Stiu cine va fi, e convenit cu premierul
» Granturi de la Raiffeisen Comunitati pentru ONG-uri, spitale, scoli si bloggeri
» CONCURS: Nagy-Imecs Peter a castigat excursia la Bruxelles oferita in cadrul concursului Propune solutii pentru absorbtia fondurilor europene
» Concursul de finantare pentru proiecte culturale
» Proiectul CRED a fost selectat pentru evaluarea finala facuta de Fundatia ERSTE
» Lansarea competiţiei „Beneficii economice din investiţii sociale"
» Bani pentru antreprenoriatul social! O schimbare pozitiva in comunitatea clujeana!
» ONG-urile acuza functionarea defectuoasa a sistemului electronic unde se depun contra cronometru proiecte pentru finantare UE. Miza: 130 milioane euro
» Sistemul informatic de la 'Dezvoltarea Resurselor Umane' - nefunctional in ziua depunerii proiectelor pentru finantare
» S-a deschis linia de finantare aferenta DMI 6.1. - Probleme semnalate la incarcarea aplicatiilor online
» Raspuns la scrisoare deschisa lansata de CE-RE privind Ghidul solicitantului elaborat de AM POS DRU pentru DMI 6.1
» "Economie sociala si solidaritate"